Dumnezeu onorează căsătoria și a instituit-o în Grădina Edenului (Geneza 2:18, 21-24). Porunca este repetată în Noul Testament (Matei 19:5; Efeseni 5:31). Dumnezeu i-a stabilit regulile prin Legile Vechiului Testament. Astfel, în cartea Levitic citim: „Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiți cu moartea.“ (Levitic 20:10 și următoarele). În cartea Numeri există alte sublinieri: „Iată ce poruncește Domnul cu privire la fete lui Țelofhad: să se mărite după cine vor vrea, numai să se mărite într-o familie din seminția părinților lor.“ (Numeri 36:1-12).
Mai gasim apoi în Deuteronom unele lucruri privitoare la căsătorie: „Când frații vor locui împreună și unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă, și să se însoare cu ea ca cumnat.“ (Deuteronom 25:5).
Căsătoria cu necredincioșii este interzisă. Citim în Legea Vechiului Testament: „Ferește-te să faci legământ cu locuitorii țării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor, și, aducându-ți jertfele, să te poftească și pe tine și să mănânci din jertfele lor, ca nu cumva să iei din fete lor neveste fiilor tăi, și astfel, fetele lor ,curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască și pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor.“ (Exod 34:15-16). „Să nu te încuscrești cu popoarele acestea, să nu măriți pe fete tale după fiii lor și să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi, și ar sliji astfel altor dumnezri; Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva voastra și te-ar nimici îndată.“ (Deuteronom 7:3-4).
Vechiul Testament este plin de exemple în acest sens. Iata câteva referințe: Judecători 16: 4-21 (povestirea despre Dalila și Samson), 1 Împărați 11:1-8 (iubirea lui Solomon cu femei străine), Ezra 9:1-5, 10-15 (sfaturi prin care interziceau căsătoriile cu străinii).
În Noul Testament (1 Corinteni 7:12-16) citim despre despărțirea între soții credincioși și cei necredincioși sau în a doua Epistolă către Corinteni: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?“ ( 2 Corinteni 6:14 și urm.)
Câteva lucruri legate de statutul celor singuri, necăsătoriți. Subliniem mai întâi că a rămâne singur este o opțiune. Menționăm de asemenea că este un dar de la Dumnezeu. Apostolul Pavel le scria fraților din Corint despre acest lucru: „ Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul. Celor neînsurați și văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.“ ( 1 Corinteni 7:7-8).
Tot marele apostol subliniază mai departe în epistolă că este preferată în vremuri de criză: „Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare. Iată dar ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână așa cum este. Ești legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu ești legat de o nevastă? Nu căuta nevastă. Însă, dacă te însori nu păcătuiești. Dar ființele acestea vor avea necazuri pământești și eu aș vrea să vi le cruț.“ (1 Corinteni 7 25-28).
Mai departe, această stare îi dă posibilitatea unei persoane să-L slujească cu totul pe Dumnezeu: „Dar eu aș vrea ca voi să fiți fără griji. Cine nu este însurat, se îngrijește de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine este însurat, se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot așa, între femeia măritată și fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijește de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul și cu duhul; iar cea măritată se îngrijește de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. Vă spun lucrurile acestea pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laț, ci pentru ceea ce este frumos și ca să puteți sluji Domnului fără piedici.“ (1 Corinteni 7: 32-35).
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea