Există semne vizibile care să demonstreze că a avut loc o convertire adevărată? Cum pot să-şi dea seama cei ce-L caută pe Dumnezeu că acesta a lucrat în inimile lor? Sau cum pot lucrătorii creştini să deosebească starea spirituală a celui ce caută sau cum pot ei să „testeze” starea unui candidat pentru botez şi pentru a fi membru în biserică?
Diferite pasaje din Biblie numesc câteva semne clare ale convertirii pe care înaintaşii noştri le numeau – „semne ale harului”. 1 Ioan, de exemplu, enumerează aceste semne atât de clar încât comentatorii biblici au descris punctele principale ale acestei epistole ca fiind „testele vieţii”. Ioan spune că putem să ştim că îl cunoaştem cu adevărat după anumite dovezi (1 Ioan 2:3). Romani 8 descrie de asemenea câteva semne clare şi indicaţii ale convertirii. Totuşi, pentru a memora semnele şi a le folosi într-un context practic, pastoral, în Faptele Apostolilor 2 se găseşte lista cea mai succintă şi mai uşor de urmărit.
Înainte să ne gândim la aceste semne trebuie să ne amintim de nevoia de a le aduce în atenţia noastră azi. Ştim prea bine că „evanghelismul” modern tinde să lase la o parte păcatul şi pocăinţa şi să vorbească doar de beneficiile Evangheliei. Auzim de oameni aduşi în faţa unui „angajament creştin”, când de cele mai multe ori este clar că ei nu au înfruntat şi nu s-au căit de păcatul lor. Vedem oameni care sunt convinşi să ia o „decizie” instantanee pentru Cristos, iar apoi sunt asiguraţi pe loc că sunt mântuiţi. Dar sunt ei cu adevărat convertiţi?
Dacă persoana care ia o „decizie” pentru Cristos nu a înţeles cu adevărat ceea ce implică convertirea? Dacă acea persoană ţine ascuns un păcat, făcând astfel ca acea convertire să nu fie reală? Dacă nu există o neprihănire totală sau o dependenţă adevărată şi iluminată faţă de moartea şi neprihănirea lui Cristos? Dacă Dumnezeu nu a lucrat încă în acea inimă în aşa fel încât să aducă persoana la o convingere reală de propriul păcat şi la o cedare din toată inima pentru Dumnezeu?
Toate aceste posibilităţi sunt trecute cu vederea de mulţi evanghelişti superficiali din zilele noastre. Din punctul lor de vedere aceste elemente esenţiale ale convertirii trebuie să treacă pe planul secund în felul lor superficial de evanghelism. Este cu siguranţă datoria noastră să învăţăm evanghelismul din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să putem respecta felul în care Duhul Sfânt lucrează în inimile păcătoşilor pierduţi. Alte comentarii asupra importanţei acestor semne ale convertirii în lucrători creştini se găsesc la sfârşitul acestei cărţi. Acum vom trece direct la o trecere în revistă a semnelor convertirii prezentate în Faptele apostolilor capitolul 2.
Prezentarea extraordinară făcută de Luca în Faptele Apostolilor 2:37-38 şi 41-46 oferă o privire detaliată a marii schimbări din comportamentul şi vieţile miilor de oameni care s-au convertit în Ziua Cincizecimii. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre”… Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi… Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni… cu bucurie şi curăţie de inimă” (Faptele apostolilor 2:37-38,41-42,46).
Şase dintre principalele semne sau urme ale harului se găsesc în acest pasaj. Nu exista nici o îndoială asupra experienţei puternice şi personale ale acestor bărbaţi şi femei. Minţile şi inimile lor au fost schimbate în totalitate şi acest lucru nu venea de la ei, căci Dumnezeu era cel ce îi transformase. Descrierea din Faptele Apostolilor capitolul 2 ne asigură că o lucrare a harului poate fi recunoscută. Dacă suntem îngrijoraţi în legătură cu mântuirea noastră, atunci trebuie să ne întrebăm: „Am experimentat noi aceste urme sau dovezi ale lucrării Domnului în vieţile noastre?” Acestea ar putea fi chiar acea încurajare de care avem noi nevoie. Dacă vrem să recunoaştem lucrarea Domnului în viaţa unei alte persoane, trebuie să cunoaştem aceste semne în aşa fel încât să le avem foarte bine imprimate în minte.
A. N.