Ceea ce credem și mărturisim noi se regăsește în Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist:

Biblia – Cuvântul Lui Dumnezeu

Noi credem și mărturisim că Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelație dumnezeiască pentru neamul omenesc, sunt izvorul fără greș al conștiinței de Dumnezeu.
Galateni 1:11 „…Evanghelia…nu este de obârșie omenească… ci descoperirea lui Hristos”, 2 Petru 1:21 „nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfant”, 2 Timotei 3:16 „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…”, Ioan 10:35 „…Scriptura nu poate fi desființată…”, Ioel 2:28 „…voi turna Duhul meu… și fiii și ficele vor prooroci…”, Matei 10:20 „…Duhul Tatălui meu va vorbi în voi…” 1 Corinteni 2:10 „…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…” 11:23 „…am primit de la Domnul ce v-am învățat.”

      Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspirația Duhului Sfânt este singura regulă și normă de credincioșie și purtare în viața aceasta.
Efeseni 1:13 ″…după ce ați auzit Cuvântul adevărului [Evanghelia mântuirii noastre] ați crezut…” 2 Timotei 1:13 „Dreptarul învățăturilor sănătoase…ține-l cu credință” Romani 10:17 „…credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu”, 2 Timotei 3:17 „Scriptura …este de folos…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”; Psalmul 119:105 „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele”.

Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea este suficientă pentru învățătura noastră. Astfel nu este nevoie de sprijinul tradiției.
Matei 15:6 „…ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre”; Ioan 17:17 „Cuvântul Tău este adevărul”; Ioan 5:39 „… cercetați Scripturile…”; Isaia 34:16 „Căutați în cartea Domnului și citiți…”; Fapte 17:11 „cercetau Scripturile…”; Ioan 20: 31 „…lucrările acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu și crezând să aveți viață…”;

Despre Dumnezeu

Noi credem și mărturisim că este un singur Dumnezeu, Creatorul, Susținătorul și Stăpânitorul tuturor lucrurilor.
Geneza 1:1 „La început Dumnezeu a creat cerurile și pămânul…”; Efeseni 4:6 „Este un singur Dumnezeu si Tată al tuturor care este mai presus de toți și care este în toți”; Maleahi 2: 10 „N-avem toți un singur Tată? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu?”; Iov 31:15 „Oare nu ne-a întocmit același Dumnezeu…?”; Romani 1:19,20 „…ce se cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu…însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”; 11:36 „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile”; Psalmul 94: 9 „cel ce a sădit urechea…a întocmit ochiul…”Fapte 17:24 „Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului„;

În Biblie descoperim pe Dumnezeu ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cu desăvârșire una și nedespărțiți în ființa lor.
2 Corinteni 13:14 „Harul Domnului nostru Isus Hristos, și dragostea lui Dumnezeu, și împărtășirea Duhului Sfânt…”; Matei 28:19 „…în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh…”; 1 Ioan 5:7 „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul si Duhul Sfânt și aceștia trei sunt una”.

A. Dumnezeu Tatăl

Ioan 6: 27 „căci Tatăl, adică însuși Dumnezeu…”; 1 Petru 1:2 „…Dumnezeu Tatăl…”; Matei 11: 25 „…Tată, Doamne al cerului și al pământului…”; Marcu 14: 36 „…Ava, adică Tată…”; Luca 22: 42 „Tată dacă voiești…”; Luca 23:34 „Tată, iartă-i…”; Luca 23: 46 „Tată, în mâinile Tale…”; Romani 15:6 „…Dumnezeu, Tatăl de la care vin toate lucrurile…”

B. Dumnezeu Fiul, Isus Hristos

Matei 16: 16 „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu…”;Ioan 1: 1 „…si Cuvântul era Dumnezeu”; Luca 1: 32 „…Fiul Celui Preaînalt…”; Fapte 8:37 „…Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu”;2 Corinteni 1: 19 „…Fiul lui Dumnezeu…”; 1 Ioan 2: 24 „…veți rămânea în Fiul și în Tatăl”; 1 Ioan 3:23 „…să credem în numele Fiului Său Isus Hristos…”; 4:15 „Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu…”; Ioan 20: 31 „…că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu…”;

C. Dumnezeu Duhul Sfânt

Ioan 4:24 „Dumnezeu este Duh…”; 2 Corinteni 3:3 „…Duhul Dumnezeului celui viu…”; 3: 17 „Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului…”; Iov 33:4 „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut…”; Isaia 48:16 „…Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său…”; 1 Corinteni 2:10 „…Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…”; 2: 12 „Duhul care vine de la Dumnezeu…”; Ioan 15: 26 „…Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl…”;14:26 „…Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl…”; Luca 11:13 „…Tatăl vostru din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce îl cer!” Fapte 5: 32 „…Duhul Sfânt, pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El…”

Despre om

Noi credem și mărturisim că omul este creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – este făcut din țărână, iar natura spirituală a omului e din Dumnezeu după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Geneza 1:27 „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.”; Geneza 2:7 „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu”.

        Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, perfect, dar nu desăvârșit, cu voința liberă de a alege binele sau răul.
Geneza 1:31 „Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune” Ecl. 7:29 „Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană…”; Geneza 2:17 „Poți să mănânci după plăcere din orice pom…dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”; Psalmul 107:17 „…prin purtarea lor vinovată ajunseseră nenorociți”; Deuteronom 30:15 „Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.”

        Prin căderea în păcat omul a căzut sub blestem și a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin nașterea firească fiecare moștenește sămânța păcatului, înclinarea spre rău, firea pământească.
Romani 5:12 „printr-un singur om a intrat păcatul în lume…toți au păcătuit…”; Romani 5:19 „…prin neascultarea unui singur om cei mulți au fost făcuți păcătoși…”; 7:17 „…păcatul locuiește în mine…”;7:18 „știu că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”; 7:20 „…fac ce nu vreau să fac…”; 7:23 „…văd în mădularele mele o altă lege care…mă ține rob legii păcatului.”

        Omul fiind ființă liberă, e răspunzător înaintea lui Dumnezeu de toate faptele, vorbele și gândurile sale. Toți oamenii trebuie să moară, iar după moarte urmează judecata și răsplatirea veșnică.
Romani 14:12 „Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu”; Matei 12:36 „…oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.”; 2 Corinteni 5:10 „Căci toți trebuie să ne înfațișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”; Evrei 9:27 „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata.”

Despre păcat

Noi credem și mărturisim că omul este creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, pentru preamărirea Sa și o viața fericită în El, a fost ademenit de diavol devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu și astfel a intrat în lume păcatul și blestemul. Păcatul este lipsa de conformitate față de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acțiune, dispoziție sau atitudine.

Geneza 3:16 „ femeia a răspuns:”Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom.”; 1 Ioan 5:17 „orice nelegiuire este păcat.”; Romani 14:23 „Tot ce nu vine din încredințare este păcat.” , Iacov 4:17 „cine știe să facă binele și nu-l face, săvârșește un pacat.”, Ioan 8:34 „cine traiește în păcat este rob al păcatului.”, Romani 6:13 „să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre …”, Eclesiastul 7:29 „Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii.”, Psalmii 51:4 „Împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta.”, Efeseni 2:1-3 „… morți în greșelile și în păcatele voastre… între ei eram și noi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voia firii pământești…”, Deuteronom 9:7 „… tot răzvrătiți împotriva Domnului ați fost!”, 1 Ioan 3:4 „Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege.”

        Universalitatea păcatului: toți oamenii sunt păcătoși.
Romani 3:23 „… toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Eclesiastul 7:20 „pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele, fără să păcătuiască.” Iov 15:16 „… omul care bea nelegiuirea ca apa.” Romani 5:12 „… și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricina că toți au păcătuit.” 1 Ioan 1:8 „dacă zicem că nu avem păcat ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.” 1 Împărați 8:46″… căci nu este om care să nu păcătuiască.”

        Consecința păcatului: moartea spirituală.
Romani 6:23 „… plata păcatului este moartea…”, 5:12 „prin păcat a intrat moartea…”, Geneza 2:17″… vei muri negreșit.”, Iacov 1: 15 „… păcatul odată făptuit aduce moartea.”

Despre mântuire

        Noi credem și mărturisim că mântuirea este absolvirea omului de urmările călcării legilor divine. Ea are de-a face cu natura omului și cu faptele făcute de el.Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate dezvinovăți și nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat.
Ieremia 2:22 „chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”; Romani 1:20 „… nu se pot dezvinovăți …”; Amos 9:2,3 „De-ar pătrunde chiar până în locuința morților, și de acolo iî va smulge mâna Mea … de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acolo îi voi porunci șarpelui să îi muște.”

Omul nu-și poate crea merite, prin fapte bune ca să-și acopere trecutul vinovat și să-și dobândească mântuirea.
Romani 3:20 „… nimeni prin faptele legii.”; Isaia 64:6 „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.”; Ieremia 13:23 „… ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”

Mântuirea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii.
Tit 2:11 „harul lui Dumnezeu … aduce mântuire…”; Efeseni 2:8,9 „prin har ați fost mântuiți…nu prin fapte.”; Fapte 15:11 „… suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”;  Tit 3:5 „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi.”

Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc de mântuire [cruce, taine, sfinți] nu există.
Fapte 4:12 „în nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”; 1 Ioan 2:2 „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre …”; Isaia 53:5 „El era străpuns pentru păcatele noastre …”; Efeseni 1:7 „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor …”; 2 Corinteni 5:18 „Dumnezeu … ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos.”; Romani 3:24, 25 „… sunt socotiți neprihăniți…prin harul care este în Isus Hristos … Dumnezeu l-a rânduit să fie o jertfă de ispășire.”

Această mântuire săvârsită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate sau clasă socială.
1 Ioan 2:2 „El este jertfa de răscumpărare pentru păcatele… întregii lumi„; Tit 2: 11 „harul aduce mântuirea pentru toți oamenii.”; 1 Timotei 2:4 „Dumnezeu…voiește ca toți oamenii să fie mântuiți.”

Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire, el trebuie să îndeplinească două condiții: pocăința și credința. Ele sunt totdeauna nedespărțite.
– pocăința înseamnă recunoașterea păcatului, părere de rău pentru el, părăsirea lui și mărturisirea lui în fața Domnului, adică întoarcerea la Dumnezeu. [Luca 15:11-24]
– credința înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire și viața veșnică.
Marcu 1:15 „El zicea:…pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”; Luca 13:5 „Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”; Fapte 2:38 „Pocăiți-vă , le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat.”; Fapte 17:30 „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.”; Fapte 16:31 „crede în Domnul Isus și vei fi mântuit.”

Nașterea din nou

 Noi credem și mărturisim că nașterea din nou este regenerarea vieții, înzestrându-ne cu o dispoziție și o atitudine duhovnicească sfântă; ea cuprinde întreg caracterul: intelectul, sentimentul și voința. Astfel, fiecare păcătos, pentru a deveni credincios, trebuie să fie născut din nou.
Ioan 3:7 „trebuie să vă nașteți din nou.”

        Prin puterea sa proprie omul nu se poate naște din nou, nu se poate schimba.
Ieremia 13:23 „poate un etiopian să-și schimbe pielea…? Tot așa, ați putea voi să faceți binele…?”;Ioan 15:5 „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

        Fără nașterea din nou toate încercările de a face fapte bune pe care să le răsplătească Dumnezeu în ziua judecății, de a trăi voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin nașterea firească noi moștenim o fire păcătoasă, care da roadele păcatului.
Suntem ca și un pădureț care nu poate aduce roade bune. Numai altoirea e ceea ce poate schimba firea.
Matei 7:16-18 „…pomul rău nu face roade bune…”; Romani 8:7 „ea [firea pământească] nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.” Matei 12:34 „…cum ați putea voi să spuneți lucruri bune când voi sunteți răi…?”

        Nașterea din nou este lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viața păcătosului pentru a corespunde voinței Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască și să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea nașterii din nou prin Cuvântul Său și prin Duhul Sfânt.
1 Petru 1:23 „…ați fost născuți din nou…prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Iacov 1:18 „El…ne-a născut…prin Cuvântul adevărului.”; Ioan 3:5 „…dacă ne se naște cineva din apă și din duh nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”; Efeseni 2:10 „noi suntem lucrarea Lui…”

        Nașterea din nou nu este o îmbunătățire a vieții, ci schimbarea radicală a vieții. Ea nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curățirea vieții exterioare, ci a vieții interioare.
2 Corinteni 5:17 „căci dacă este cineva în Hristos, este o faptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”; Romani 6:4 „…să trăim o viață nouă.”; Coloseni 3:9,10 „…v-ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou…”;

        Nașterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face părtași firii dumnezeiești, capabili de a trăi voia lui Dumnezeu. Ea este a doua fire în viața noastră; după cum prin altoire pădurețul nu este stârpit, el continuă să existe, însă fără să i se dea posibilitatea de manifestare, tot așa e și cu nașterea din nou: firea veche e răstignită – pusă în imposibilitate de acțiune – iar firea nouă crește și aduce roadă bună. Calitatea altoiului este cu totul deosebită de cea a pădurețului: în esența lemnului, în frunze și în fructe. Așa e și cu cel născut din nou: toate lucrurile trebuie să arate calitatea lui de copil al lui Dumnezeu.
Ioan 3:6 „ce e născut din carne e carne, si ce e născut din duh e duh.”; Galateni 5:22-23 „roada Duhului este…”; Matei 7:17 „pomul bun face roade bune.”;

        Prin nașterea din nou devenim moștenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moștenire veșnică e pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu e născut din nou nu este copil al lui Dumnezeu și nici nu are drept la moștenirea veșnică.
Romani 8:17 „dacă suntem copii, suntem și moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos.”; Ioan 3:3 „dacă un om nu se naște din nou nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.”;

Despre Biserică

        Noi credem și mărturisim că, după Noul Testament, totalitatea credincioșilor, fără deosebire de rasă, naționalitate sau clasă socială, din toate timpurile, din cer și de pe pământ, formează Biserica lui Hristos, Biserica Universală. Această Biserică nu este o organizație pământească vizibilă, ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiți, adică al celor ce au crezut în Hristos și au fost născuți din nou.
Evrei 12:23 „…Biserica celor întâi născuți, care sunt în ceruri.”;Fapte 20:28 „…Biserica Domnului pe care a câstigat-o cu însuși sângele Său.”; Matei 16:18 „…pe aceasta piatră voi zidi Biserica Mea.”; Efeseni 1:22,23 „…Bisericii, care este trupul Lui.”

        În limba greacă, cuvântul pentru Biserică [ekklesia] a însemnat o adunare a celor chemați de acasă și de la afacerile lor ca să se ocupe cu chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica Universală, ci și o Biserica Locală, organizată și independentă, a urmașilor lui Hristos dintr-o localitate, care se întruneau pentru închinăciune.
Biserica locală, după învățătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioși dintr-o localitate, născuți din nou si botezați pe baza mărturisirii personale a credinței lor în Domnul Isus Hristos, ca Mântuitorul lor. Ei se unesc împreună cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufletește, de a se păstra curată credința și învațătura creștină – potrivit cu înățătura Noului Testament – și de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
La început Biserica se întrunea în case particulare.
Matei 18:20 „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”; Romani 16:5 „Spuneți sănătate Bisericii care se adună în casa lor.”; 1 Corinteni 16:19 „Aquila și Priscila împreună cu Biserica din casa lor.”; Coloseni 4:15 „Spuneți sănătate lui Nimfa și Bisericii din casa lor.”;Fapte 8:1 „Bisericii din Ierusalim…”; Galateni 1:22 „Bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea.”; 1 Corinteni 1:2 „Biserica lui Dumnezeu care este în Corint.”

        Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaștem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai Bisericii, nu stăpâni care să poruncească.
Coloseni 1:18 „El [Hristos] este Capul trupului, al Bisericii.”; Efeseni 1:22,23 „L-a dat Căpetenie…Bisericii, care este trupul Lui.” 5:23 „Hristos este capul Bisericii.”; 1 Petru 5:3 „Păstoriți…nu ca și cum ați stăpâni.”

        Dreptul de membru al Bisericii nu se moștenește, ci se primește în mod individual prin nașterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei Biserici locale se face în chip voluntar și personal în urma botezului, pe baza mărturisirii credinței în Domnul Isus. Membrii, între ei, se numesc frați și sunt egali în drepturi și îndatoriri indiferent de rasă, naționalitate, clasă socială sau pregătire educațională.
Matei 23:8 „Voi toți sunteți frați.” Efeseni 5:30 „Noi suntem mădulare ale trupului Lui.” Fapte 2:41„…au primit propovăduirea, au fost botezați și…la numărul ucenicilor s-au adaos aproape trei mii de suflete.”

        Organizația Bisericii locale e făcută pe principiul democrației autonome.
Programul dumnezeiesc are ca scop stabilirea Împărăței lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloacele alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslăvi pe Dumnezeu, de a răspândi Evanghelia și prin părtășia frățească de a da creșterea spirituală necesară fiecărui membru în parte.
Marcu 16:15 „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiși Evanghelia.”; Efeseni 4:11,12 „El a dat pe unii…pentru zidirea trupului lui Hristos.” 1 Corinteni 14:4 „…cine proorocește zidește sufletește Biserica.” 1 Corinteni 14:5,12 „…în vederea zidirii sufletești a Bisericii.”

Despre slujitorii Bisericii

        Noi credem și mărturisim că în Bisericile din Noul Testament au fost diferite categorii de lucrători speciali, dar ele au avut numai două clase de slujire care au condus demersurile spirituale și materiale ale Bisericii: bătrânii [prezbiteri, păstori, episcopi] și diaconi.
Filipeni 1:1 „către toți sfinții…care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii.”

    1. Titlul de episcop, prezbiter și păstor au fost date celui mai înalt slujitor al Bisericii în Noul Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una și aceeasi slujbă: supravegherea, păstorirea și cârmuirea spirituală a Bisericii.
Fapte 20:17,28 „Pavel a trimis la Efes și a chemat prezbiterii Bisericii…și le-a zis: Luați seama dar la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului.”

        Pentru ca cineva sa fie în slujba aceasta trebuie să aibă calitățile descrise de Pavel în 1 Timotei 3:1-7 si Tit 1:5-9.
Metoda alegerii este arătată prin cuvântul grec xeirotonia [rânduit] care înseamnă și a vota cu ridicare de mână. Această alegere se face de către Biserica adunată în acest scop.
Fapte 14:23 „Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică.”

        Păstorul este supus și el disciplinei Bisericii, când învinuirea este bine întemeiată.
1 Timotei 5:19 „împotriva unui prezbiter să nu primești învinuirea decât din gura a doi sau trei martori.”

    2. Diaconii sunt chemați a ajuta pe păstor în administrarea bunurilor materiale ale bisericii. Ei au menirea să cultive dărnicia membrilor, să inspire acțiunile filantropice. Ei trebuie să aibe calitățile arătate la 1 Timotei 3:8-13.
Însărcinarea atât a păstorilor cât și a diaconilor se face prin punerea mâinilor.
Fapte 6:6, 13:3 „…și-au pus mâinile peste ei.” 1 Timotei 4:14 „…cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.”

        Noi credem și mărturisim că preoția în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea este universală. Fiecare credincios este un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericești.
1 Petru 2:5 „Voi…sunteți…o preoție sfântă…să aduceți jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.”; 1 Petru 2:9 „voi sunteți …o preoție împărătească.” Apocalipsa 1:6 „a facut din noi…preoți pentru Dumnezeu.”

Simbolurile Bisericii

Noi credem și mărturisim că Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: Botezul și Cina. Ele nu sunt taine.
    1. Botezul. Cuvântul grec pentru botez este baptizo și înseamnă afundare. Deci, însăși traducerea arată forma botezului că e prin afundare și nu prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi.
Matei 28:19 „Duceți-vă și faceți uncenici din toate neamurile botezându-i în numele Tatalui, al Fiului și al Duhului Sfânt.”

        Botezul este simbolul înmormântării omului vechi și a învierii omului celui nou, a firii noi pentru o altă viață.
Romani 6:4 „Noi deci prin botezul în moartea Lui am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a inviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.”

        Botezul nu are calitatea de a curăți păcatele; curățirea păcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul însuși este mărturia publică a individului că a primit deja această curățire.
Fapte 8:13,21 „Chiar Simon a fost botezat…Dar Petru I-a zis:…inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu…ești plin de fiere amară.”; 1 Petru 3:21 „…botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu.”

        Pentru ca cineva să fie botezat el trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiția mântuirii: pocăința și credința. Copiii, întrucât nu pot mărturisi că au îndeplinit aceste condiții nu pot fi admiși pentru botez.
Marcu 16:16 „cine va crede și se va boteza va fi mântuit.”; Fapte 2:38 „pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat.” 8:36,37 „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate.”

    2. Cina Domnului este simbolul morții Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine și vin neamestecate. Pâinea frântă ne amintește de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne amintește de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.
Matei 26:26-28 „Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor zicând: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar, și după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat zicând: Beți toți din el; acesta este sângele Meu…”

        Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trului Lui să fie frânt și sângele Lui să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.
Luca 22:19 „…să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.”; 1 Corinteni 11:24,25 „…să faceți…spre pomenirea Mea…”

        Cina se poate lua de către toți cei ce și-au mărturisit credința în Domnul Isus și au fost botezați.
Fapte 2:41,42 „…au fost botezați și stăruiau în frângerea pâinii…”

        De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-și facă cercetarea de sine.
1 Corinteni 11:28 „Fiecare, dar, să se cerceteze pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta.”

Ziua Domnului

Noi credem și mărturisim că ziua Domnlui este o rânduială creștină care trebuie ținută continuu, petrecută în închinăciune și cugetare spirituală, atât în public cât și acasă. Spre deosebire de vechiul legământ mozaic, când se ținea ziua a șaptea, creștinii, ca membri ai noului legământ trebuie să țină ziua întâi a săptămânii [Duminica] care a fost sfințită de Dumnezeu prin învierea din morți a Fiului Său și prin trimiterea Duhului Sfânt.
Primii creștini au ținut-o ca zi de închinăciune. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile și distracțiile trupești, facem faptele milei și cele care sunt absolut necesare.
Sărbatori închinate sfinților nu avem.
Marcu 16:9 „Isus, după ce a înviat în dimineața zilei întâi a săptămânii…”; Luca 24:1-6 „În ziua întâi a săptămânii, femeile…au venit la mormânt…n-au găsit trupul Domnului Isus…doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare…le-a zis:…a înviat.” Ioan 20:1 „In ziua întâi a săptămânii…”; Fapte 2:1-4 „In ziua Cincizecimii [Duminica] erau toți împreună în același loc…și toți s-au umplut de Duhul Sfânt…”; Apocalipsa 1:10 „In ziua Domnului eram în Duhul…”; Fapte 20:7 „In ziua întâi a săptămânii eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea.”; 1 Corinteni 16:2 „In ziua întâi a săptămânii fiecare din voi să pună deoparte…”; Psalmul 118:24 „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea.”; Levitic 23:15,16 „de a doua zi după Sabat…să numarați cincizeci de zile până în ziua care vine după al șaptelea Sabat; atunci să aduceți Domnului un nou dar de mâncare.”

Disciplina în Biserică

Noi credem și mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frățească asupra membrilor care s-au abătut de la învățătura creștină a Cuvântului lui Dumnezeu prin atitudine, învățătură sau faptele vieții. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor și excluderea din Biserică. Reprimirea unui exclus se va face la fel, pe baza mărturisirii și îndreptării în urma pocăinței.
Matei 18:15-17 „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine si el. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii, și dacă nu vrea să asculte nici de Biserică să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.”;

Tit 3:10 „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări…”

2 Tesaloniceni 3:6 „În numele Domnului nostru Isus Hristos vă poruncesc fraților să vă depărtați de orice frate ce trăiește în neorânduială…”

1 Corinteni 5:11 „…să n-aveți nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îți zice frate, este curvar, lacom de bani, închinător la idoli, defăimător, bețiv sau hrăpăreț…”

1 Corinteni 5:12,13 „…nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru? …Dați afară pe răul acela.”

Rugăciunea

        Noi credem și mărturisim că rugăciunea este starea de părtașie intimă cu Dumnezeu. Ea este exprimarea sinceră a lăuntrului nostru în fața Domnului. Din această cauză nu avem cărți de rugăciuni și nu îndemnăm pe alții să învețe rugăciuni pe de rost.
Psalmul 62:8 „… vărsați-vă inimile înaintea Lui!”, Psalmul 142:2 „mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui, și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.”, Filipeni 4:6 „… în orice lucru aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri.”

        După starea inimii, rugăciunea poate fi de mulțumire, cerere sau mijlocire.
1 Timotei 2:1″… să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri …”, Efeseni 5:20 „mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”

        Rugăciunea trebuie adresată Tatălui în Numele Domnului Isus. El este singurul Mijlocitor între om și Dumnezeu. Rugăciunile adresate sfinților credem că nu sunt în conformitate cu Sfintele Scripturi.
Ioan 16:23 „… orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.”, 1 Timotei 2:5 „… este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.”

        Rugăciunea este absolut necesară vieții spirituale pentru creșterea, întărirea, ferirea de ispite și biruința asupra vrăjmașului.
Luca 18:1 „Isus le-a spus o pildă ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase.”, 1 Tesaloniceni 5:17 „Rugați-vă neîncetat.”, Matei 26:41 „… vă rugați ca să nu cădeți în ispită.”, Efeseni 3:16 „…și-L rog… să vă facă să vă întăriți în putere.”

        Rugăciunea privată se poate face oriunde, iar rugăciunea comună se face în părtășie cu ceilalți credincioși din Biserică.
Matei 6:6 „tu când te rogi intră în odăița ta…și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns…”, Matei 14:23, „… s-a suit pe munte să se roage.”, Matei 26:36, 39 „… Isus a venit…în Ghetsimani…și s-a rugat.”, Fapte 2:42 „Ei stăruiau…în rugăciuni.” Fapte 12:5 „Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni.”

        Rugăciunile pentru cei morți nu au fost practicate în Biserica creștină. Noi credem că ele nu au nici o valoare, deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat după moarte, fără să mai fie posibilitatea de schimbare de la un loc la altul.
Luca 16:26 „… între noi și între voi este o prăpastie mare așa că cei ce ar vrea să treacă …de acolo la noi să nu poată.”

Despre sfințenie

        Noi credem și mărturisim că sfințirea este lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viața păcătosului mântuit. Ea începe la nașterea din nou și prin ea suntem făcuți potriviți voii Lui.
1 Tesaloniceni 4:3 „voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră.”; 1 Petru 1:16 „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.”; 1 Tesaloniceni 4:7 „căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.”

        Ea înseamnă curățirea de păcat și punerea deoparte a vieții pentru Dumnezeu, prin despărțirea de lume. Cuățirea de păcat este făcută de sângele Domnului Isus.
1 Ioan 1:7 „…sângele lui Isus, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.”; 1 Corinteni 6:11 „…ați fost spălați, ați fost sfințiți…”; Evrei 13:12 „…Isus ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său…”

        Despărțirea de lume și punerea la o parte pentru Dumnezeu se face prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt, care ne dă putere să ne împotrivim ispitelor și să trăim voia Lui.
Ioan 17:17 „sfințește-i prin Cuvântul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”; Fapte 2:40 „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”; 2 Corinteni 6:17 „Despărțiți-vă de ei, zice Domnul.” 1 Petru 1:2 „…prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultare”; 2 Corinteni 3:18 „…suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului.”

        Sfințirea este o lucrare la care Dumnezeu își are partea Lui, iar omul pe a lui. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt influențează voința noastră și ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul, voia și puterea lui Dumnezeu.
Filipeni 2:13 „Căci Dumnezeu…vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.”; Evrei 13:20,21 „Dumnezeul păcii…să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui.” Coloseni 4:12 „…pentru ca desăvârșiți…să stăruiți în voia lui Dumnezeu.”, etc.

Căsătoria

        Noi credem și mărturisim că, în conformitate cu Sfintele Scripturi, căsătoria este orânduită de Dumnezeu.
Geneza 1:27, 28 „Dumnezeu a făcut pe om… parte bărbătească și parte femeiască. Dumnezeu I-a binecuvântat și le-a zis: ,,creșteți și înmulțiți-vă, umpleți pământul și stăpâniți-l.”

        Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbăt și o femeie consimt să trăiască împreună toată viața. Bărbatului îi este îngăduit să aibă o singură femeie, ca soție; la fel și femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soț. După moartea unuia din soți, cel rămas se poate recăsători.
1 Corinteni 7:39, Romani 7:2 „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite…”

        Întrucat și căsătoria este o orânduială cetățenească, ea trebuie întâi încheiată cu acte după legile statului, apoi urmează binecuvântarea Bisericii. Noi ținem ca cei ce sunt creștini să încheie o căsătorie numai în Domnul, adică numai cu credincioși.
2 Corinteni 6:14 „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși.” 1 Corinteni 7:39 „… este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.”

        Căsătoria nu trebuie desfăcută prin divorț. Divorțul este un lucru oprit pentru cei credincioși.
Maleahi 2: 16 „Căci Eu urăsc desparțirea în căsătorie.” Matei 19: 6 „Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

        În cazul de adulter dovedit sau a unei părăsiri răutăcioase a căminului, credem că Sfânta Scriptură admite divorțul.
Matei 19:9 „Isus le-a răspuns:,,…oricine își lasă nevasta, afară din pricina de curvie, și ia pe alta, preacurvește.” 1 Corinteni 7:15 „Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați.”

Dărnicia creștină

        Noi credem și mărturisim că, potrivit cu învățătura Sfintei Scripturi și practica primilor creștini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământești de bună voie și după putință la susținerea cauzei Evangheliei.
2 Corinteni 9:6, 7 „Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.”, Exod 25:2 „… să-Mi aducă dar; să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.”, 35:5″… fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima.”, 1 Cronici 29:5 „cine vrea, să-și aducă de bună voie darurile înaintea Domnului.”, Romani  12:8 „cine dă să dea cu inimă largă.”

    1. Susținerea persoanelor ce se află în slujba Evangheliei pentru a nu duce lipsă.
Filipeni 4:16, 18 „Căci mi-ați trimis în Tesalonic… pentru nevoile mele. Am de toate și sunt în belsug…”, Tit 3:13 „Ai grijă de legiuitorul Zena și Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.”, 3 Ioan 6 „vei face bine să îngrijești de călătoria lor într-un chip vrednic de Dumnezeu.”, 1 Corinteni 9:14 „Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.”, Matei 10:10″… vrednic este lucrătorul de hrana lui.”, 1 Timotei 5:18 „Căci Scriptura zice: să nu legi gura boului când treieră bucate, și vrednic este lucrătorul de plata lui.”

2. Ajutorarea săracilor, orfanilor și văduvelor.
Fapte 11:29 „Ucenicii au hotărât să trimită fiecare după puterea lui un ajutor fraților care locuiau în Iudeea.”, Romani 15:26 „căci cei din Macedonia și Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții care sunt în Ierusalim.”, 1 Corinteni 16:1 „cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți…”, Ioan 12:7, 8 „Isus a zis: …pe săraci îi aveți totdeauna cu voi…”, Matei 25:40 „Adevărat vă spun că oridecâteori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”, Deuteronom 14:29 „… orfanul și văduva…să mănânce și să se sature pentru ca Domnul Dumnezeul Tău să te binecuvinteze…”, Iacov 1:27 „Religiunea curată…este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor…”

    3. Construirea de locașuri de închinăciune.
Exod 35:21 „Toți cei cu tragere de inimă și bunăvoință au venit și au adus prinos Domnului pentru lucrarea cortului…”, 1 Cronici 29:1, 9 „…lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru om, ci pentru Dumnezeu. Poporul s-a bucurat de darurile de bună voie, căci le dădeau cu dragă inima Domnului…”, Ezra 2:68, 69″… au adus daruri de bună voie pentru Casa lui Dumnezeu…au dat la visteria lucrării, după mijloacele lor…”

Mijlocitorul nostru în fața lui Dumnezeu

Noi credem și mărturisim că Isus Hristos este mijlocitorul nostru rânduit în mod divin între Dumnezeu și om. Luând asupra Sa natura omenească, totuși fără păcat, El a suferit și a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoșilor. El a fost îngropat, a înviat a treia zi și s-a înaltat la Tatal, la dreapta Căruia trăiește pururea ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul mijlocitor, Profet, Preot si Împărat al Bisericii Sale.
1 Timotei 2:5 „…este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Hristos.”;

Evrei 8:6 „…Hristos a căpătat o slujbă atât de înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El e mai bun.”;

Evrei 9:15 „…El este Mijlocitorul pentru ca prin moartea Lui să capete veșnicia…”;

Evrei 9:24 „Hristos…a intrat chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”

Fapte 7:56 „…văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

Psalmul 110:1 „Domnul a zis Domnului meu ,,șezi la dreapta Mea…”

1 Petru 3:22 „…Isus Hristos, care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălțat la cer…”

Romani 8:34 „Hristos…stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi.”

1 Ioan 2:1 „Dar dacă cineva a păcătuit avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos…”

Păstrarea sfinților în har

Noi credem și mărturisim că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinței personale și a credinței, este păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioșie [când de buna voie părăsește această păstrare]. În acest scop, a dăruit credincioșilor Duhul Sfânt să-i mângâie, lumineze, călăuzească și să-i desăvârșească. Această conlucrare între Duhul Sfânt și om se vede în toate laturile vieții. În rămânerea în har, se împlinește voința omului cu voința divină, lupta lui, care e sprijinită de puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele și încercările păcatului.
Isaia 41: 10-13 „… Eu sunt cu tine … eu îți vin în ajutor.”; Iuda 2:4 „Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere …”; 1 Petru 1:5 „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință pentru mântuire …”; 2 Petru 2:9 „… Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici.”; 1 Corinteni 10:13 „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre …”; Filipeni 1:6 „… Acela care a început în voi această lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”; Ioan 10:28 „Eu le voi da viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”;  Romani 8:26 „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră.”

Biserica și Statul

Noi credem și mărturisim că autoritatea statului este de la Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinii și pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem datori de a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetățenești și a ne ruga pentru toate autoritățile statului.

Referințe: Tit 3: 1 „Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor…”, Romani 13: 1 – 7 ” Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care au fost rânduite de Dumnezeu…”, 1 Petru 2: 13, 14 „Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești și dregătorilor…”, 1 Timotei 2: 1 – 3 „…rugăciuni… pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii.”

Lucrările vieții de apoi

I. Starea intermediară  (starea sufletului între moarte şi judecată)

Noi credem şi mărturisim că la moartea fizică trupul, care e din ţărână (materie) e coborât în mormânt, iar sufletul care e de la Dumnezeu (spirit) se duce la cer.  În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, ‘Sânul lui Avraam’, ‘casa din cer’, etc. şi alta de pedeapsă, de chin şi de suferinţă, numită iad, ‘loc de chin’, ‘întunericul de afară‘, ‘adâncul’.

După moarte sufletele celor mântuiţi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiţi se duc în iad.  În ambele, aceste stări sufleteşti sunt pe deplin conştiente şi în aşteptarea judecăţii.  Ele sunt fără trupuri.

a) Starea celor mântuiţi

Luca 16:22  “Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.  A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.”

Luca 23:43 “Isus a răspuns: ‘Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.’”

2 Corinteni 5:1, 7-8  “Ştim în adevăr că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. … pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. – Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasa la Domnul.”

Apocalipsa 6:9-10  “Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră.  Ei strigau şi ziceau: ‘Până când Stăpâne, Tu care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?  Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.”

Apocalipsa 7:9, 14  “După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; … ‘Doamne’, I-am răspuns eu, ‘Tu ştii’.  Şi el mi-a zis: ‘Aceştia vin din necazul cel mare; şi şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.’ ”

b) Starea celor nemântuiţi

Luca 16:23  “Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.  A murit şi bogatul şi l-au îngropat.  Pe când era el în locuiţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui.”

2 Petru 2:9  “însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:”

2 Petru 2:4  “Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în adânc unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;”

Matei 8:12  “Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Matei 13:49-50  “Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

2 Petru 2:17  “Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.”

II. Venirea Domnului

Noi credem şi mărturisim că potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care S-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi.  Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credincioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui.

Faptele Apostolilor 1:11  “şi au zis: ‘Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?  Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.’ ”

Matei 24:30, Marcu 13:26, Luca 21:27  “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”

Marcu 13:26  “Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.”

Luca 21:27  “Atunci  vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.”

Ioan 14:3  “Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.”

1 Tesaloniceni 1:10  “şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.”

1 Tesaloniceni 4:16  “Căci însuşi Domnul, cu un strigăt cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.  Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”

Apocalipsa 1:7  “Iată că El vine pe nori.  Şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns.  Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui!  Da, Amin.”

Matei 24:36  “Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”

III. Învierea morţilor

Noi credem şi mărturisim că la venirea Domnului, morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate şi ele în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnică, iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică.

Ioan 5:28-29  “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele.  Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.”

Faptele Apostolilor 24:15  “şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.”

1 Corinteni 15:42  “Aşa este şi învierea morţilor.  Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire;”

1 Corinteni 15:52-53  “într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.  Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.  Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”

Filipeni 3:21  “El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”

Apocalipsa 20:13  “Marea va da înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele.  Fiecare a fost judecat după faptele lui.”

IV. Judecata de apoi

Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul său de vieţuire în viaţa pământească.

Faptele Apostolilor 17:30-31  “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”

Romani 2:16  “Şi faptul acesta se va vedea când după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”

2 Corinteni 5:10  “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Apocalipsa 20:12  “şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost distruse. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”

Faptele Apostolilor 24:25  “Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit a zis: ‘De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej te voi chema.”

V. Starea după judecată

Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsa veşnică.  În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire şi sfletul.

a) Starea celor mântuiţi

Matei 25:46  “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Apocalipsa 21:3-4  “Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ‘Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii.  El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei.  El va fi Dumnezeul lor.  El le va şterge orice lacrimă din ochii lor.  Şi moartea nu va fi.  Nu va mai fi nici o tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.’ ”

Apocalipsa 22:3-5  “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va fi nici noapte, şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, şi vor împărăţi în vecii vecilor.”

Matei 25:34  “Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.’ ”

b) Starea celor nemântuiţi

Matei 25:46  “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Matei 25:41  “Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!’’ ”

Apocalipsa 14:10-11  “va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.  Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.  Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!”

Apocalipsa 21:8  “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moatea a doua.”

Apocalipsa 20:15  “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul cu foc.”