Această întrebare este vitală. Lăsată la atitudinea noastră, suntem în totală ignoranţă de Dumnezeu. „Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?” Dumnezeu este dincolo de înţelegerea noastră şi avem nevoie de El ca să ni se reveleze pe Sine.
Creaţia este una din principalele căi prin care Dumnezeu ni se descoperă pe Sine. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” Mărimea infinită a universului în întregime ca şi echilibrul lui uimitor, varietatea şi frumuseţea lui descoperă foarte mult despre Dumnezeul care l-a creat. În creaţie Dumnezeu Îşi arată puterea-I nemaiîntâlnită, inteligenţa copleşitoare şi imaginaţia Lui strălucitoare. „Însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.”
Când comunicăm unii cu alţii, ne bazăm foarte mult pe cuvinte. Şi Dumnezeu vorbeşte cu oamenii tot prin cuvinte – cuvintele Bibliei. De aproape 4000 de ori numai în Vechiul Testament (de 500 de ori în primele cinci cărţi) vei întâlni fraze ca acestea: „Domnul a vorbit”, „Domnul a poruncit” şi „Domnul a zis”. De aceea a fost afirmat cu privire la Scriptură că „nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”
În nici o altă literatură nu găsim relatări de profeţii clare şi detaliate făcute de oameni care au susţinut că vorbesc din partea lui Dumnezeu şi care, mai târziu, au fost împlinite până la ultima literă. Şansele ca acestea să se petreacă din întâmplare sunt prea mici ca să poată fi luate în consideraţie.
Apoi este impactul Bibliei asupra vieţilor oamenilor. Nici o altă carte n-a avut o astfel de putere de a schimba viaţa oamenilor. Milioane de oameni, de-a lungul miilor de ani, au dovedit prin experienţa personală că „Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.”
După 2000 de ani nici un expert al vreunui domeniu al ştiinţei nu a dezaprobat vreodată nici măcar o singură afirmaţie a Bibliei. Motivul este acesta: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu.” De aceea noi ar trebui s-o acceptăm „nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu.”
John Blanchard