Răspunsul direct la această întrebare este acesta: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea.”
Primului bărbat şi primei femei (Adam şi Eva) le-a fost dată o libertate foarte mare, dar de asemenea şi o avertizare foarte serioasă: „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Acesta a fost un test ideal al voinţei omului de a asculta ceea ce Dunmezeu a zis, numai pentru simplul fapt că Dumnezeu a spus. Dar diavolul a ispitit pe Eva să nu creadă şi să nu asculte cuvintele lui Dumnezeu, şi ea a cedat ispitei. „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.”
În acel moment „păcatul a intrat în lume”. Prin neascultarea lui deliberată, omul s-a despărţit de Dumnezeu. În loc de a-L iubi pe Dumnezeu, Adam şi Eva s-au înspăimântat de El: „Omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.” În loc să fie în siguranţă, încrezători şi fericiţi, păcatul i-a făcut pe primii oameni să le fie ruşine, să se simtă vinovaţi şi să le fie frică.
Dar Dumnezeu a spus că omul va muri dacă nu ascultă, şi aşa s-a întâmplat. Moartea înseamnă separare şi, într-un moment teribil, omul a fost despărţit de Dumnezeu; el a murit spiritual. El de asemenea a început să moară fizic, şi astfel omul a avut un suflet mort şi un trup muritor. Dar aceasta nu a fost totul: copiii lui Adam şi ai Evei au moştenit firea lor coruptă şi caracterul lor păcătos. De atunci încoace, ca şi poluarea la izvorul unui râu, otrava păcatului a curs spre toţi descendenţii lui Adam, şi „astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.”
Remarcă cuvântul important „toţi”, care evident include pe scriitorul ca şi pe cititorul acestor pagini. S-ar putea ca niciodată să nu ne întâlnim pe acest pământ, dar avem acest lucru în comun – noi toţi suntem păcătoşi şi toţi murim. „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”, şi dacă susţinem că nu murim suntem ridicoli. Jucându-ne cu faptele nu ajută cu nimic în a le schimba.
Multe din ziarele de astăzi, anunţurile de la televizor şi radio ne aduc aminte de faptul că lumea este în dezordine, cu josu-n sus. Este uşor să condamnăm violenţa, nedreptatea, dezordinea şi încălcările din societate, dar înainte de a critica pe alţii întreabă-te pe tine însuţi dacă eşti perfect şi dacă trăieşti o viaţă plăcută unui Dumnezeu sfânt. Eşti tu pe deplin cinstit, curat, iubitor şi altruist? Dumnezeu cunoaşte răspunsurile la aceste întrebări – şi le cunoşti şi tu. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Tu eşti un păcătos prin naştere, prin fire, prin practică şi prin alegere şi trebuie să priveşti drept în faţă atât faptele cât şi consecinţele.
John Blanchard