Credincioşia este deosebit de necesară atât în relația individuală cu Dumnezeu, dar și în relația unei biserici cu Dumnezeu. Mulţi ascultă Evanghelia, dar puţini rămân credincioşi. Domnul Isus îi avertiza pe apostoli: „Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 10:22). Îngerul bisericii din Smirna este şi el sfătuit: „fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2:10b). Iar apostolul Pavel era şi el convins de faptul că: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:8).
În faţa primejdiei necredincioşiei, Fiecare ar trebui să-şi pună întrebarea: „Poate Stăpânul să mă numească credincios?” Textul din 1 Corinteni 10:1-13, ne prezintă pilde din Vechiul Testament. Cei din vechime au fost sub nor, au trecut prin mare, au fost botezaţi în nor şi în mare, au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, au băut aceeaşi băutură duhovnicească dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei şi stânca era Cristos. Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu căci au pierit în pustie. Există o legătură între versetul 27 din capitolul 9 şi pasajul de la 10:1-13. Din acest verset reiese clar faptul că Pavel a recunoscut necesitatea propriei sale credincioşii. Israel este dat ca exemplu pentru a arăta posibilitatea şi consecinţele necredincioşiei. Să privim mai întâi la:
- Privilegiile lui Israel v. 1-4
Dumnezeu îi binecuvântează din belşug pe copiii lui Israel. El îi izbăvise din robia egipteană atunci când urmau să treacă prin mare. „În ziua aceea Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării.” (Exod 14:30). Ei fuseseră robi la nişte stăpâni plini de cruzime timp de 430 de ani (Exod 12:40). Dumnezeu le permisese să fie botezaţi pentru Moise. La Marea Roşie ei au fost botezaţi în uniune spirituală cu el şi astfel au fost constituiţi ca ucenici ai săi.
Era o cinste să fii printre ucenicii lui Moise (Ioan 9:28).
Dumnezeu le dăduse mâncare şi băutură în timpul peregrinărilor lor prin pustie. Hrana supranaturală era mana (Exod 16) şi nu o dată, apa a fost adusă în mod miraculos.(Exod 17; Numeri 20).
Dumnezeu îi condusese prin nor în călătoria lor spre ţara unde curgea lapte şi miere. „Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.” (Exod 13:21).
„În ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea s-a ridicat norul de pe cortul întâlnirii” (Numeri 10:11).
Dumnezeu îi binecuvântează din belşug pe copiii Săi astăzi. El ne-a izbăvit din robia păcatului şi a Satanei.
„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învătăturii pe care ați primit-o” (Romani 6:17).
„El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13).
Această robie este mult mai rea decât a lui Israel în Egipt.
Dumnezeu ne-a permis să fim botezaţi în Cristos. „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos v-aţi îmbrăcat cu Cristos”(Galateni 3:27). „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui?” (Romani 6:3). Este cea mai mare cinste să fii unit cu ucenicii Fiului lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne susţine spiritual prin El care este Pâinea Vieţii. „Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta – spunea Domnul Isus – va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51). El este apa vieţii. „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu, se va preface într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” (Ioan 4:14).
Dumnezeu ne conduce prin Cuvântul Său în timp ce noi călătorim spre acel Canaan ceresc unde vom fi veşnic binecuvântaţi şi plini de mulţumire. Binecuvântările lui Israel n-au fost decât un tip al binecuvântărilor mai mari de care noi ne bucurăm.
2. Necredincioșia lui Israel (1 Corinteni 10:5-10)
În ciuda binecuvântărilor lui Dumnezeu, Israel a păcătuit şi s-a dovedit necredincios. În versetul 6 citim despre păcatul poftei. Referinţa este la Numeri 11:4-5 („Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.”) . Obosiţi, din cauza manei, tânjeau după carne şi după Egipt. Dumnezeu s-a supărat foarte mult şi i-a pedepsit cu o mare urgie.
Versetul 7 prezintă păcatul idolatriei. Referinţa este la Exod 32. Aflaţi sub conducerea lui Avram, în timp ce-l aşteptau pe Moise, au construit viţelul de aur şi s-au închinat acestuia. Dumnezeu s-a mâniat foarte mult şi trei mii de oameni au fost ucişi.
Mai departe, versetul 8 ne prezintă păcatul curviei. Referinţa e la Numeri 25:1-9. Israel a curvit cu femeile din Moab, după care a urmat şi idolatria. Mânia lui Dumnezeu a cauzat moartea a douăzeci şi patru de mii de oameni de către o urgie.
Păcatul ispitirii Domnului este relatat în versetul 9. Referinţa este la Numeri 21:4-9. Israel a pus la încercare răbdarea lui Dumnezeu la muntele Hor, cu privire la mâncarea şi băutura acestora. Dumnezeu în mânia Sa, a trimis şerpi veninoşi pentru a-i muşca pe oameni, iar mulţi dintre ei au murit.
Versetul 10 ne vorbeşte despre păcatul murmurului (cârtirii). Referinţa este la Numeri 14:1- 38. Iscoadele prezintă un raport bun despre Canaan, dar oamenii cârtesc împotriva lui Moise şi Aaron. Dumnezeu nu s-a arătat încântat de ei şi a decretat patruzeci de ani de rătăcire în timpul căreia toţi cei de douăzeci de ani şi peste urmau să moară (Exod 12:23; 2 Samuel 24:16).
În ciuda binecuvântărilor lui Dumnezeu, creştinii comit adesea aceleaşi păcate şi astăzi.
Pofta (dorinţa) face parte din domeniul lumesc. Dansul, băutura, vulgaritatea, fac parte din acesta. Ne-amintim de viaţa noastră din lume şi dorim să ne întoarcem. Apostolul Iacov se întreba: „De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi: vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi pentru că nu cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Suflete preacurvare! Nu ştiaţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:1-4). Apostolul Pavel îi scria lui Timotei despre Dima: „Căci Dima din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic” (2 Timotei 4:10). Iar pe fraţii din Roma îi îndeamnă: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumenezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.Idolatria pune alte lucruri pe primul loc. Printre ele se numără slujbe, recreere, familii etc. Domnul Isus spunea în schimb cu totul altceva: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33).
Adulterul se găseşte şi el adesea în biserică şi este tolerat. Pavel relata despre o asemenea stare în biserica din Corint: „Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea care nici chiar la păgâni nu se pomenesc; până acolo că unul dintre voi trăieşte cu nevasta tatălui său” (1 Corinteni 5:1). „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii”(1 Corinteni 5:9). „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvirea, curvia, necurăţia, desfrânarea…”(Galateni 5:19).
Copiii lui Dumnezeu îl ispitesc frecvent pe Dumnezeu astăzi prin a fi nemulţumiţi de felul în care are de-a face cu noi. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”(Evrei 13:5). „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, deci cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns”(1 Timotei 6:6-8).
Păcatul cârtirii este expresia nemulţumirii – a te plânge este tot aşa de păcătos astăzi ca şi atunci. De aceea socotiţi-vă binecuvântările.
În al treilea rând vom sublinia în ce constă credincioșia:
3. Încurajarea pentru credincioșie – 1 Corinteni 10:11-13
Vom scoate în evidenţă avertismentul împotriva falsei neprihăniri şi încrederii de sine. Trebuie să luăm seama ca să nu cădem. Israel nu a luat seama şi a căzut. Mustrarea este pentru cercetarea de sine cu privire la credincioşia noastră pentru datorie. „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Cristos este în voi. Afară numai dacă sunteţi lepădaţi” (2 Corinteni 13:5). „Luaţi seama, dar fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:12). „Să luăm, deci, bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul dintre voi să nu se pomenească venit prea târziu” (Evrei 4:1).
Prea mulţi se bazează pe botez, participare la slujba de la ora 9 a.m, mila lui Dumnezeu, satisfacţie cu minim de cerinţe şi cred că sunt legaţi de Ţara Promisă.
Credincioşia este posibilă deoarece ispitele noastre pot fi biruite, ispitele noastre nu sunt cu nimic mai rele decât ale altora. Ele sunt „comune omului”. Ale noastre pot fi puternice, dar să luăm în considerare pe Moise, David, Pavel şi Cristos.
Ispitele noastre sunt controlate de Dumnezeu. „El nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre.”Dumnezeu nu ne ispiteşte să păcătuim. „Nimeni când este ispitit, să nu zică: Sunt ispitit de Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.” (Iov 1:12). Binele poate veni din ispitire, căci dacă rezistăm acesteia, mergem mai departe întăriţi şi curăţiţi Căci spunea Iov: „Dar El ştie ce cale am urmat; şi, daca m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). Din momentul în care ispitele nu sunt niciodată peste puterile noastre, n-avem nici o scuză pentru vina noastră. Ispitele noastre au întotdeauna o cale de scăpare (ieşire). Dacă vrem cu adevărat să scăpăm (ieşim), Dumnezeu va pregăti într-un fel un plan, un text biblic sau altceva care să ne amintească de bunătatea Lui.
În concluzie, credincioşia creştină este necesară şi posibilă. Să nu cădem cum a căzut Israel, ci prin harul lui Dumnezeu şi puterea lui Cristos să biruim răul prin bine.
Dacă Cristos ar veni astăzi, te-ar găsi pe tine şi pe mine credincios şi gata!
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea