„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele, căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni, m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.” – Filipeni 4:11-13
Mulțumirea este o mare virtute, dar și un mare viciu. Astfel avem de-a face cu un paradox sau cu o contradicție aparentă. Trăim într-o lume a neliniștii, îngrijorării și frustrării. Un procent destul de mare cu privire la paturile din spitale ne arată că acestea sunt pline cu oameni care suferă de deranjamente emoționale sau mintale. Având în vedere lucrul acesta, noi trebuie să învățăm ce este mulțumirea. Trăim, de asemenea, într-o lume a apatiei, indiferenței și a lipsei de interes. Auzim la orice pas: „Așa că ce?” sau „Cui îi pasă?” Există o mulțumire sănătoasă pe care trebuie s-o învățăm. Problema este aceasta: noi suntem mulțumiți când trebuie să fim nemulțumiți și viceversa. Să privim mai întâi la:
- Ce este mulțumirea?
Ne vom referi la definiţia mulţumirii. Vom înţelege din capul locului că aceasta nu este satisfacţie. Unii o definesc ca pe o „stare prin care cineva îşi are dorinţele rezolvate din plin.” Acesta este „omul care are orice”.
De fapt satisfacţia dincolo de ajungerea la orice. Să ilustrăm: bogatul nu poate avea sănătate; femeia frumoasă e posibil să n-aibă minte; cel care le poate avea pe amândouă e posibil să n-aibă fericire în viaţa de familie. Satisfacţia, în cel mai bun caz este doar relativă.
Mulţumirea nu este nici o înăbuşire a dorinţelor pentru lucruri mai bune. Să dăm o alta ilustraţie: Pavel, ca întemniţat roman, a dorit să trăiască în locuinţa sa închiriată. Aceasta era mult mai bună decât o închisoare, iar în momentul în care a putut să şi-o permită, a făcut-o.
Mulţumire nu înseamnă nici stoicism (principiul sau practica de a arăta indiferenţă pentru plăcere sau durere). Creştinul nu este un stoic. El trebuie, din contră, să se bucure cu cel care se bucură şi să plângă cu cei care plâng (Romani 12:15); ei trebuie să se bucure întotdeauna în Domnul (Filipeni 4:4).
Mulţumirea este resemnare în faţa vicisitudinilor vieţii fără îngrijorare cu credinţa că există un tată ceresc bun care cunoaşte nevoile noastre şi care va avea grijă de ele. Unul din dicţionare o defineşte ca „starea de a nu fi îngrijorat sau deranjat de dorinţă chiar dacă uneori nu este satisfăcută fiecare dorinţă.”
2. Care este motivul pentru care Sfânta Scriptură pune accent pe mulțumire?
Ca urmaşi ai Domnului Isus Hristos este de dorit să fim mulţumiţi cu ceea ce primim (plăţi, salarii, retribuţii, solde) sau oricum s-ar mai numi acestea. Printre cei care au venit la Ioan Botezătorul s-au numărat şi nişte soldaţi. Aceştia l-au întrebat ce trebuie să facă.
Ioan Botezătorul le-a răspuns să nu stoarcă nimic de la nimeni prin ameninţări nici să nu învinuiască pe nimeni pe nedrept, ci să se mulţumeacsă cu solda lor. (Luca 3:14).
Mai trebuie apoi să fim mulţumiţi faţă de lucrurile materiale. Căci sublinia apostolul Pavel: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Deci, dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns” – 1 Timotei 6:6-8. Autorul Epistolei către Evrei îndeamnă de asemenea în acest sens: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” – Evrei 13:5.
În cele din urmă mai trebuie să fim mulţumiţi şi în vremi de adversitate. Avem şi în acest sens o minunată ilustraţie din viaţa apostolului Pavel. Înainte de a pleca din Milet, cheamă pe prezbiterii bisericii din Efes cărora le spune printre altele că se duce la Ierusalim, fără să ştie ce i se va întâmpla acolo, dar Duhul Sfânt îl înştiinţa din cetate că îl aşteptă lanţuri şi necazuri. În faţa acestor împrejurări, Pavel spune: „Dar eu nu ţin cu orice preţ la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu” – Fapte 20:24.
3. De ce este necesar să învățăm mulțumirea?
Facem precizarea că noi nu ne naştem cu vreo stare de mulţumire, nici nu este acordată de cineva și nici nu poate fi cumpărată, ci mulțumirea trebuie învăţată.
Unde învăţase Apostolul Pavel mulţumirea?
El învăţase adevărurile cu privire la mulţumire în şcoala lui Cristos. Modelul său a fost Cristos: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-ar avea unde-Şi odihni capul” (Luca 9:58). Modelul său l-au constituit învățăturile lui Cristos: „Nu vă îngrijorați pentru viața voastră, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6:25). „Aveţi grijă şi feriţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa omului nu stă în belşugul avuţiei sale.” (Luca 12:15).
Modelul său l-a constituit promisiunile lui Cristos. „Deci dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!” (Luca 7:11). „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (28:20b).
El aplicase aceste adevăruri cu privire la mulţumire, în şcoala adversității. Pavel suferise mult pentru Cristos: „De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte și-o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din poporul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frați mincinoși. În osteneli şi necazuri, în vegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!” (2 Corinteni 11:24-27). Acum, în timp ce scrie filipenilor, el este un slujitor în vârstă reținut pe nedrept.
Să vedem în ce constă sensul mulțumirii lui Pavel. Primul răspuns are în vedere pacea. „Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și mintea în Cristos Isus…Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine, și ce ați văzut în mine, faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Filipeni 4:7, 9).
Mulţumirea lui Pavel mai consta şi în bucurie. Căci le mai scria el filipenilor: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc au lucrat mai degrabă la înaintarea Evangheliei…Cristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filipeni 1:12,18b).
„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi- vă!” (Filipeni 4:4). De altfel, tema filipenilor este: „Mă bucur- bucuraţi-vă”. Astfel de cuvinte ca: bucurie, a se bucura, mulţumire şi pace se găsesc cam de douăzeci de ori în epistolă.
4. În ce privințe este de dorit să ne arătăm nemulțumiți?
Pentru creştin mulţumirea poate fi un viciu şi nu o virtute. Este păcat să fim mulţumiţi de neajunsurile noastre proprii. A fi mulţumit de soarta cuiva în viaţă este ceva de dorit: a fi mulţumit de egoismul cuiva în viaţă este ceva de detestat.
Progresul moral este dependent de nemulţumire. Privind la noi înşine în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, ar trebui să fim deranjaţi-mişcaţi spre mai bine.
„Doamne ridică-mă şi-oi sta prin credinţă în calea Ta.” Este păcat să fii mulţumit de suferinţele altora. În jurul nostru pretutindeni sunt flămânzi, goi, văduve, şi orfani. În timp ce-i vedem trebuie să fim deranjaţi-mişcaţi pentru a-i asista. „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să-i cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinati de lume.” – Iacov 1:27.
„Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele şi unul dintre voi zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă fără să le dea cele necesare trupul, la ce i-ar folosi?” – Iacov 2:15-16.
Isus n-a fost mulţumit să-i vadă pe oameni suferind; El a fost mişcat de compasiune în a-i ajuta pe orbi, leproşi, văduva din Nain, mulţimile.
Este păcat să fii mulţumit de ignoranţa altora. În timp ce vezi mulţimea pe stradă, la ce te gândeşti? Eu nu pot decât să reflectez la faptul că într-o zi fiecare din ei trebuie să-L întâlnească pe Cristos la judecată. În timp ce-i văd în starea lor de ignoranţă faţă de Cristos şi Evanghelie, ar trebui să fiu deraniat-mişcat pentru a le spune despre mântuire.
În timp ce Pavel se gândea la lumea pierdută în păcat şi întuneric, el a fost mişcat pentru a deveni câştigător de suflete. Căci spunea el: „Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi” – Romani 1:14. „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți este să fie mântuiti” – Romani 10:1.
Noi nu putem fi mulţumiţi până când fiecare suflet aude mesajul mântuirii.
Pentru biserică nu există loc pentru mulţumire:
- Cu privire la numărul membrilor. Nu fiti mulţumiţi cu 200 când ar putea fi 300.
- Cu privire la participarea la slujbe. Nu fiţi mulţumiţi cu o singură bancă goală.
- Cu privire la cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu. Nu fiţi mulţumiţi până când toţi sunt cititori zilnic.
- Cu privire la interesul unuia faţă de altul. Nu fiţi mulţumiţi până când fiecare membru îl cunoaşte pe celălalt. Noi trebuie să creştem în dragoste, interes şi apropiere faţă de celălalt.
- Cu privire la a ajuta Cauza. Nu fiţi mulţumiţi cu un buget de 50.000 ron, când cu o jertfă puţin mai mare, aceasta ar putea fi de 60.000.
Ca biserică noi trebuie să fim deranjaţi-mişcaţi spre mai multă evanghelizare, participare, studiu şi părtăşie.
În concluzie, noi trebuie să ne rugăm în felul următor: „Doamne ajută-ne să fim mulţumiţi de lucrurile materiale şi neimportante, şi ajută-ne să fim nemulţumiţi de lucrurile spirituale şi importante cu adevărat.” Paradoxul este acesta: menţinerea echilibrului nostru, totuşi întorcând lumea cu susul în jos; fiind neinteresaţi, totuşi interesaţi; fiind nemişcaţi, totuşi mişcaţi în a face lucruri mai mari pentru Cristos. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea