4 observații despre închinarea prin cântare

Creştinismul este religia cântatului. Cântatul este vechi. Să ne amintim de „Cântecul săbiei” lui Lameh când acesta a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascul­taţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vănătăile mele. Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori de câte şapte” (Gen. 4:23-24). În cartea Exod găsim o altă relatare din care reiese faptul că „Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului o cântare căci și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț” (Exod 15:1), iar: „Maria răspundea copiilor lui Israel: Cântați Domnului căci și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț” (Exod 15:21).

David lansa şi el o invitaţie la cântare:„ Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, şi să strigăm cu bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui”(Ps. 95:1-2). „Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului toţi locuitorii pă­mântului! Cântaţi Domnului, bine­cuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea lui!” (Ps. 96:1-2).

În Vechiul Testament cântatul era făcut în principal de către preoţi şi acompaniat de instrumente; în Noul Testament fiecare creştin, ca preot, urma să cânte şi neacompa­niat.

Puterea cântatului este mare. Puterea sa a fost văzută în reformă. Renumită a rămas cântarea lui Luther: „o fortăreaţă puternică este Dumnezeul nostru ”. „Să scriu cântările unei naţii şi nu-mi pasă cine scrie legile acesteia.” Cântatul poate să fie o mare influenţă, numai în închinarea publică, ci şi de asemenea acasă ori la serviciu.

Există o nevoie pentru accen­tuarea cântatului în închinare. Mulţi (inclusiv unii predicatori) nu cântă; alţii nu cântă acceptabil; trebuie aşadar să dezvoltăm aprecierea noastră cu privire la cântat şi abili­tatea de a cânta.

Scopul cântatului în închinare

Cântatul este un act de laudă lui Dumnezeu. Acesta este un mijloc de exprimarea fericirii în faţa lui Dumnezeu. Creş­tinii sunt un popor fericit (Matei 5:3-12). Avem aşa de multe motive pentru care să fim fericiţi. În cântări noi putem exprima această fericire, Iacov întreba: „ Este vreunul cu ini­ma bună? Să cânte cântări de lau­dă!” (5:13b). Un verset dintr-o cân­tare afirmă: „Numai cu Isus sunt fericit.”

Cântatul este un mijloc de exprimare a recunoştinţei noastre faţă de Dumnezeu. Cântatul şi mulţumirea sunt inseparabile. Pavel îndemna pe fraţii din Efes: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântați și aduceți din inimă laudă Domnului. Mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni 5:1 – 20).

„Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15).

Cântatul este un mijloc de a-I cere ceva lui Dumnezeu. Avem nevoie de iertare, de har și sfințenie, răbdare în suferință, mai multă părere de rău pentru păcat.

Cântatul este un act care-i influențează pe alții. Este un mijloc de a învăța un necreștin în public. Pavel se întreabă: „Ce este de făcut atunci? Voi cânta cu duhul, dar voi cânta cu mintea” (1 Cor. 14:15). „Când vă adunați laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învățătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească” (1 Cor. 14:26).

Fiecare parte a serviciului de închinare trebuie să fie direcţionată spre zidirea sfinţilor, iar prin cântat, plin de sens, din inimă, noi trebuie să fim făcuţi mai puternici şi mai capabili de a trăi viaţa creştină.

Cântatul este un mijloc de a promova unitatea bisericii. Cântatul ne identifică cu cauza lui Hristos şi lasă ca impresie asupra noastră faptul că suntem toţi o inimă şi un suflet. Adevărata armonie în cântare înseamnă adevărata armonie în cauză.

Cântatul este un act care afectează creştinul individual. Este un mijloc de a ne reaminti că există un Dumnezeu. Nu putem să-L uităm pe Dumnezeu niciodată atât timp cât cântăm despre El şi existenţa, puterea, mila şi iertarea Sa. Cântatul pentru creştin este o sursă de mângâiere, curaj, încredere, consacrare, nădejde. Un creştin cântăreţ este unul consacrat.

În necaz şi întristare trebuie să ne amintim că Dumnezeu „ne insuflă cântări de veselie noaptea ” (Iov 35:10). „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau – cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei inchişi îi ascultau” (Fapte 16:25).

Conţinutul cântatului în închinare (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16)

Privitor la muzica imstrumentală, în Noul Testa­ment ideea de acompaniament trecuse de la psallo (verb) şi psalmos (substantiv), iar verbul înseamnă doar a cânta (neacompaniat). „Cuvântul psallein înseamnă a atinge; apoi a atinge coardele unui instrument cu coarde, de exemplu a cânta la el; apoi a cânta (cu gura) sau a fredona în armonie cu un astfel de instrument şi apoi a cânta doar cu gura. Acesta din urmă este înţelesul lui nou testamentar.” (Ch. Hodge – Comentar la 1 Corinteni 14:15b „…voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.”).

Câţiva dintre psalmii din Vechiul Testament pe care noi îi cântăm sunt: Psalmul 8,19, 23, 90, 119, 121 şi 148.

Cântările de laudă (imnurile). Acestea erau compoziţii muzicale cu cuvinte de laudă lui Dumnezeu sau lui Hristos. Augustin a listat trei lucruri esenţiale cu privire la un imn: (a) Trebuie să fie cântat; (b) Trebuie să fie laudă; (c) Trebuie să fie adresat lui Dumnezeu.

Exemple de imnuri:

• Imnul Mariei (Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,  pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, şi îndurarea* Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte* de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” – Luca 1:46-55 );
• Cântarea lui Zaharia („Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică1 în casa robului Său David, cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime; mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre. Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” – Luca 1:68- 79).

În epistolele lui Pavel există probabil fragmente de imnuri în pasaje ca:

• Efeseni 5:14 – De aceea zice: „Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”;
• 1 Timotei 3:16 – Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei … „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”;
• 2 Timotei 2:11-13 – Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

Cântările duhovniceşti (spiri­tuale). Acesta este un termen ge­neral şi va cuprinde toate celelalte compoziții poetice adecvate pentru închinarea creștină care nu sunt incluse în psalmi și imnuri.

Termenul calificat „duhovnicesc (spiritual)” nu sugerează fap­tul că au fost inspirate divin, ci au fost compuse de către oameni du­hovniceşti (spirituali) şi au fost spirituale în conţinut. Un exemplu este cântarea „Veniţi la Isus”, etc.

Felul de cântat în închinare

Trebuie să cântăm în duhul (1 Corinteni 14:15).

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:24). „Duhul” pasajului Corintian este înţeles de unii ca fiind Duhul Sfânt, de alţii darul spiritual exercitat, iar de alţii mintea sau inima ca loc al gândurilor, dorinţelor şi intenţiilor.

A cânta cu duhul înseamnă căci cântatul trebuie să fie spiritual; acesta trebuie să vină din inimă; trebuie să fie înflăcărat şi sincer.

Trebuie să cântăm cu înţele­gere (1 Corinteni 14:15).

Contextul su­gerează necesitatea cântatului astfel încât alţii să poată înţelege. A cânta într-o limbă neinteligibilă nu va zidi pe cei care aud.

Este foarte adevărat că cel care cântă trebuie să înţeleagă ceea ce cântă dacă urmează să fie edi­ficat. Trebuie să studiem cuvintele cântărilor noastre. Exemple: Ebenezer, Ebion pinion: umblând prin vale cu Hristos, etc. Trebuie să înţelegem ceea ce cântăm în cântări despre lucru, curăţie şi dragoste.

A cânta cu înţelegere implică studiu, strădanie şi exersare.

Trebuie să cântăm cu har (Galateni 3:16).

Există multe explicaţii dife­rite ale cântatului cu har: izbăvit prin har; cu o dependenţă conştientă de harul divin; cu recunoştinţă şi mulţumire.

Dependenţa noastră conştientă de harul lui Dumnezeu ne deter­mină să ne exprimăm mulţumirea faţă de El în cântare.

În concluzie, cântatul în închi­narea creştină este foarte important. Trebuie să ne amintim că Noul Testament începe şi se sfârşeşte cu cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu. Una din cele mai mari bucurii ale cerului va fi aceea de a ne alătura corului celor răscum­păraţi şi să cântăm în jurul tronului lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Fie ca fiecare dintre noi să se străduiască să facă tot ce este mai bine în închinarea prin cântare.

Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea