„…fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” – Filipeni 3:13-14
În timp ce studiem Epistola apostolului Pavel către Filipeni cu Pavel observăm că el descrie un loc mare și puternic din viața lui. Era ceva care a schimbat ceva pentru el – simțul valorii sale față de ceea ce merita sau nu în viață. Aceasta i-a schimbat gândirea, cursul și prospectele. I-a făcut sufletul să tindă spre o dorință arzătoare de a ajunge înainte spre ceva și pentru ceva despre care el nu cunoscuse niciodată înainte.
Să observăm câteva lucruri.
- Experimentarea Harului ne aduce binecuvântare
Ce om, condamnat de păcat, poate privi la Calvar şi observând harul Său salvator, să fie acelaşi din nou? Ce suflet pătat de păcat poate cunoaşte dulceaţa de a fi eliberat de toate păcatele fără a urî păcatele care au umplut vieţile noastre şi L-au pironit pe Domnul pe cruce? Şi ce om, demn de moarte şi nedemn de dragostea Sa poate:
- privi la El şi să cunoască realităţile vieţii veşnice ca o creaţie nouă în Isus Cristos.
- şi să eşueze în a spune: „Lucrurile vechi s-au dus şi iată că toate lucrurile s-au făcut noi?”Dar vai, aceasta nu se reflectă întotdeauna în vieţile noastre aşa cum s-a produs în viaţa lui Pavel.
- Cea mai mare experienţă în viaţa oricărui om este atunci când el este salvat prin harul lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să ne afecteze după cum l-a afectat şi pe Pavel.
2. Experimentarea renunțării la lucrurile nefolositoare ne aduce binecuvântare
„Ba încă, şi-acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” – Filipeni 3:8-9.
Viaţa cea veche şi toate relaţiile ei s-au dus când Pavel l-a văzut pe Isus ca Domn şi Mântuitor. Neprihănirea sa proprie a devenit ca un gunoi, iar el n-a avut regrete (versetul 9). El a socotit ca bucurie faptul de a avea privilegiul de a umbla după credinţa Fiului lui Dumnezeu. O, ce mică este aceasta pentru oameni, când se vaită cu privire la ce trebuie ei să renunţe sau să sufere pentru că sunt creştini. Câţi dispar de la închinare şi îndatoriri pentru că acestea li se interferează cu viaţa lor egoistă? Ce ingratitudine! Ce ruşine! Dacă am putea să ne oprim destul de mult să privim din nou la Calvar şi să auzim ecoul vechii cântări: „Mi-am dat viaţa pentru tine, Mi-am vărsat sângele preţios, ca să fii răscumpărat şi salvat dintre cei morţi. Mi-am dat, mi-am dat viaţa pentru tine, dar tu Mie ce mi-ai dat?” Flăcări fierbinţi ale ruşinii trebuie să ne ardă feţele. Trebuie să ne întoarcem şi să socotim totul ca bucurie când ispite de tot felul vin să ne încerce.
3. Efectuarea unui inventar și concentrarea atenției pe ceea ce urmează
Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să evite niciodată de a face un inventar în vieţile lor.
Faceţi ajustările care sunt necesare astăzi şi pentru zilele care urmează. E de compătimit persoana care este mulţumită cu ceea ce face pentru Cristos şi totuşi mulţi sunt în această situaţie. Doar când suntem cinstiţi cu noi înşine şi cu Dumnezeu putem să privim la noi înşine aşa cum ar trebui.
Oare nu este un timp bun la începutul unui alt an să facem acest inventar? Rezolvaţi în aşa fel încât să-L lăsaţi pe Dumnezeu să vină din nou în inimile şi vieţile voastre. David spunea: „Cine vrea să-şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?” (1 Cronici 29:5).
4. Uitarea lucruri care trebuiesc uitate
Uitând ce este în urma mea… Dumnezeu a uitat toate păcatele celor care sunt sub sânge, iar El nu-şi mai aduce aminte de ele pentru a acţiona împotriva noastră. Nouă trebuie întotdeauna să ne pară rău pentru păcatele noastre, dar întristarea nu poate schimba faptele trecutului. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că orice tip de păcătos, de la cel mai rău, poate fi curăţit în sângele lui Isus.
Noi trebuie să uităm greşelile trecutului. Dumnezeu le-a uitat şi le-a pus sub sângele Fiului Său. Noi trebuie doar să ni le amintim ca o încurajare pentru a face mai multe pentru Mântuitorul nostru. Există un sens prin care noi trebuie să uităm faptele noastre de ieri. Ceea ce am făcut ieri nu poate fi socotită ca slujire astăzi. Astăzi şi viitorul aşa cum îl dă Dumnezeu nouă trebuie să constituie lucrurile care ne provoacă. Este prilejul nostru de a-L iubi mai mult şi de a-L sluji mai mult.
5. Realizarea unor lucruri noi pentru Dumnezeu
Fiecare zi trebuie să aducă o experienţă nouă pentru copilul lui Dumnezeu. Cu fiecare nouă zi trebuie să vină o provocare de a face lucruri mai mari pentru Dumnezeu. Noi nu suntem niciodată prea tineri sau prea bătrâni pentru a face ceea ce ştim să facem pentru Dumnezeu.
Anul nou şi provocarea acestuia este spiritul vieţii însăşi. Când nu reuşim să le vedem, dar ne mişcăm pentru a le întâmpina atunci trecem prin viaţă. Ce privilegiu! O nouă zi pentru a trăi şi a-L sluji. O nouă provocare de întâmpinat. Oare nu putem spune şi noi la fel ca Pavel: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Dumnezeu să ne ajute la aceasta în noul an 2016. Amin.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea