„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că, iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui” – 1 Ioan 5:1-2
Din aceste versete, credinţa despre care vorbeşte textul este credinţa pe care ne-am pus-o în Domnul când am fost mântuiţi. Credinţa în Domnul înseamnă să te bizui, să depinzi şi să te încrezi în Domnul. Cuvântul„crede” din aceste versete înseamnă credinţă. Noi suntem mântuiţi prin credinţă: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”(Efeseni 2:8-9). Noi devenim copii ai lui Dumnezeu prin credinţă: „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus” (Galateni 3:26). Noi suntem justificaţi prin credinţă: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Noi nu putem fi mântuiţi fără credinţă. Credinţa este vitală celor care sunt mântuiţi. Să subliniem câteva lucruri care reies de aici.
1. Credinţa biruie lumea
Este vorba în primul rând de biruinţa asupra lui Satan. Cea mai mare biruinţă pe care noi am câştigat-o vreodată este biruinţa asupra lui Satan şi a lumii. Satan ne-a orbit şi a încercat să ne ţină orbi faţă de adevărul Evangheliei. Referitor la aceasta, Pavel le scria celor din Corint:„Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului aceastuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:3-4).
El are doar putere asupra celor care-i permit să aibă putere asupra lor. Noi trebuie să rezistăm Satanei prin credinţă. Petru ne îndeamnă în acest sens: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştrii din lume trec prin aceleaşi suferinţe ca şi voi”(I Petru 5:8-9). El va încerca să ne închidă accesul la Dumnezeu. El va încerca să ne determine să ajungem să ne temem şi să devenim fireşti. Noi putem câştiga această biruinţă.
În al doilea rând, există o biruinţă asupra păcatului. Noi suntem păcătoşi prin natură, alegere şi practică: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Epistola I-a a lui Ioan a fost scrisă pentru cei credincioşi (1 Ioan 1:6-10). Noi nu trebuie să lăsăm păcatul să aibă stăpânire asupra noastră: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har”(Romani 6:14). Noi nu trebuie să lăsăm păcatul să domnească în trupurile noastre muritoare. Pavel scria în acest sens: „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui” (Romani 6:12). Noi putem, prin ajutorul lui Dumnezeu să-1 prevenim în a domni în trupurile noastre.
În al treilea rând să privim la biruinţa asupra eului.
În Romani 7:14-25, Pavel vorbea despre lupta cu păcatul din viaţa sa proprie. Viaţa lui este un tablou al vieţilor noastre şi al luptei cu păcatul cu care avem de-a face. Calea prin care putem birui păcatul din vieţile noastre este de a ne pune credinţa în Domnul şi a crede Cuvântul Său cel sfânt.
2. Credinţa este necesară pentru a plăcea lui Dumnezeu („Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” – Evrei 11:6)
Să observăm aici mai întâi starea de fapt a persoanei Sale. Isus Hristos este Fiul divin, sfânt al Dumnezeului cel atotputernic. El este Domnul tuturor. Cu scopul de a fi salvaţi, noi a trebuit să credem sau să ne încredem în Domnul Isus pentru a fi mântuiţi. Cei mântuiţi trebuie să recunoască prezenţa şi puterea Fiului lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi. Tu nu eşti niciodată singur, Domnul este cu tine. Să ne amintim de promisiunea Lui din Evrei 13:5: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
Să privim apoi la credinţa în persoana Sa. Isus este în stare să facă ceea ce spune că poate să facă. Tu nu ai motiv să te îndoieşti. Poţi avea credinţă în banii tăi, în poziţia ta, în tinereţea ta, etc., dar noi nu avem aceste lucruri pentru prea mult timp. Tu trebuie să te încrezi în Isus şi să-ți pui credinţa ta absolut în El. Studiază Proverbe 3:5,6, „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Noi trebuie să ne încredem în El cu toată inima.
În sfârşit, să analizăm credinţa în promisiunile Sale. Cei care vin la El trebuie să creadă că El este şi că El este un răsplătitor al celor care-L caută. El ne-a făcut o mulţime de promisiuni preţioase, pe care trebuie să le ţinem ca foarte scumpe pentru inimile noastre. Trebuie să studiem şi să cunoaştem multe din aceste promisiuni pe de rost. Filipeni 4:13, 19 relatează două din aceste promisiuni faţă de noi: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte… Şi Dumnezeul Meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.”
3. Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu („Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” – Romani 10:17)
De alte trei lucruri trebuie să ţinem cont aici.
Mai întâi, citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia este revelaţia divină a lui Dumnezeu către omenire. Biblia descoperă voia, calea şi lucrarea Sa. Studiul Cuvântului lui Dumnezeu implică citirea acestuia cu sărguinţă: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să îi fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15). „Cuvântul lui Dumnezeu este inspirat şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16,17).
În al doilea rând este nevoie de primirea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce citim Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să-L primim ca pe Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să îi permitem să locuiască în inimile şi minţile noastre. Trebuie să cugetăm asupra lui. Prin credinţă înţelegem câteva lucruri. „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd” (Evrei 11:3). Noi privim adevărul Bibliei prin credinţă.
În cele din urmă este nevoie de raţionament în relaţia cu Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să-L citim. Trebuie să-L studiem. Trebuie să acordăm toată atenţia adevărului Său. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne va arăta toate lucrurile lui Dumnezeu: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16:14-15). Duhul Sfânt este învăţătorul nostru: „Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti” (1 Corinteni 2:13). Fără ajutorul Duhului Sfânt, noi n-am putea ajunge niciodată la adevăr. Noi n-am primi niciodată adevărul: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18).
4. Credinţa este calea pe care trebuie să umblăm (2 Corinteni 2:13)
Să analizăm pe scurt alte trei aspecte legate de umblarea prin credinţă. Întâi, noi trebuie să umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Noi trebuie să ne conducem vieţile şi comportamentul încrezîndu-ne în Domnul: „…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7).
Noi trebuie să umblăm în Domnul aşa cum L-am primit: „Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). Noi îl primim prin credinţă. Noi trebuie să depindem de Domnul zilnic pentru acele lucruri de care avem nevoie. Noi avem nevoie de lucruri fizice, mintale, emoţionale şi spirituale.
În al doilea rând trebuie să lucrăm prin credinţă. Iacov a intrat în detalii încercând să ne facă să înţelegem că credinţa fără fapte este moartă: „Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi” (Iacov 2:17). Dacă aveţi credinţă în Domnul, aceasta va fi reflectată în unele fapte. Noi nu lucrăm pentru a fi mântuiţi. Noi lucrăm pentru că suntem mântuiţi „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, că să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).
În al treilea rând intervine câştigarea prin credinţă. Pavel vorbea
despre învierea trupului şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru biruinţa în Hristos Isus: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 15:57). Credinţa noastră a biruit lumea. Credinţa va aduce biruinţă totdeauna în viaţa ta. Evrei 11 este un capitol al Cuvântului lui Dumnezeu care ne arată ce au făcut oamenii prin credinţa în El.
5. Credinţa produce pace în viaţa noastră („Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” – Romani 5:1)
Această pace este în primul rând o pace cu Dumnezeu. Pacea cu Dumnezeu este rezultatul justificării prin credinţă. Pavel scria fraţilor din Roma: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin încrederea în scumpul Său Fiu: „Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în seamă păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări” (2 Corinteni 5:18,19). Cei mântuiţi au pace cu Dumnezeu. Noi nu trebuie să ne îngrijorăm în legătură cu unde vom merge când murim.
În al doilea rând să privim la pacea lui Dumnezeu. Noi trebuie să lăsăm pacea lui Dumnezeu să guverneze în inimile noastre. Scriind colosenilor, Pavel dorea ca: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători” (Coloseni 3:15). Pacea lui Dumnezeu este opţională. Trebuie să permitem ca aceasta să guverneze în inimile noastre. Tu poţi să nu îi permiţi să guverneze. Noi putem trăi în aşa fel încât să nu experimentăm pacea lui Dumnezeu. Isus ne-a lăsat pacea Sa: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine” (Ioan 16:33).
În cele din urmă vom avea pace cu semenul nostru, omul. Pacea cu Dumnezeu şi cea a lui Dumnezeu ne conduce la a avea pace cu alţii. Noi trebuie să trăim în pace cu alţii pe cât de mult posibil: „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Romani 12:18).
Isus este Prinţul Păcii. Atunci când El controlează vieţile noastre, vom trăi în pace cu alţii. Dumnezeu să ne ajute la aceasta.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea