Instituirea Cinei Domnului se găseşte în Matei 26:26-29; Marcu 14: 22-25; Luca 22:17.20; 1 Corinteni 11: 23-25. Creştinii din primul veac o administrau săptămânal după cum observăm din Fapte 20:7: „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea”. A-i cunoaşte semnificaţia şi a o administra corespunzător este deosebit de important, lucrul acesta îl accentua şi apostolul Pavel când le scria Corintenilor: „De aceea oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului” (1 Corinteni 11: 27). Ce este Cina Domnului? Să observăm câteva semnificații legate de aceasta:
- Cina Domnului este o comemorare
Aceasta se ţine în amintirea lui Cristos. Aşa înţelegem din Luca 22:19: „Apoi a luat o pâine; şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Moartea, îngroparea şi învierea lui Cristos constituie miezul evangheliei şi răscumpărării. Despre aceasta le scria apostolul Pavel fraţilor din Corint în prima epistolă: „Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi; după Scripturi”.(1 Corinteni 15:1-4).
Înclinaţia omului de a uita este admisă de toţi. Cele mai bune amintiri eşuează iar noi mărturisim aşa de des: „Am uitat”. Cei mai buni oameni sunt uitaţi. Pe vremea profetului Ieremia, Cuvântul Domnului i-a vorbit iar poporul a fost mustrat. Una din întrebări suna astfel: „Îşi uită fata podoabele, sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr”.(Ieremia 2:32). Iată de ce Eclesiastul ne îndeamnă: „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei.” (Eclesiastul12:1).
Îndemnul de a ne aduce aminte se găseşte destul de des în Biblie. Apostolul Petru scria în a doua epistolă a sa: „Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri” (2 Petru 3:1-2). Pe îngerul Bisericii din Efes, Domnul îl sfătuia să-şi aducă aminte de unde a căzut (Apocalipsa 2:5).
Cina Domnului este un lucru constant care aminteşte de moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus. Simbolurile sunt specifice: pâinea pentru trup, iar rodul viţei pentru sânge. Aceste simboluri sunt în acelaşi trup şi accesibile. Ele pot fi găsite oriunde pe pământ. În Cina Domnului eu văd prin credinţă moartea lui Cristos pentru mine şi mă îndeamnă la o recunoştinţă umilă: Dumnezeu a oferit „ca să nu uităm”.
„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi mâncaţi; acesta este trupul Meu”. Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo nu veţi mai bea din acest rod al viţei până în ziua când îl voi bea cu voi în împărăţia Tatălui Meu.”(Matei 26: 26-29).
2. Cina Domnului este o comuniune
Paharul şi pâinea reprezintă comuniunea sângelui şi trupului lui Cristos: „Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Cristos?”(1 Corinteni 10: 16). Comuniune este „Koinonia”: participare sau împărtăşire în beneficiile sângelui şi trupului lui Cristos.
Cina Domnului ne aduce la o realizare a unirii noastre cu Cristos. Argumentul lui Pavel constă în faptul că mâncatul cărnii idolatre din templul idolului îl uneşte pe cel care mănâncă cu idolul, iar el dovedeşte aceasta prin faptul că mâncatul la Cina Domnului îl identifică pe creştin cu Cristos. Prin urmare, Cina Domnului se dovedeşte a fi doar pentru creştini: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi în împărăţia Tatălui Meu” (Matei 26:29).
Cina Domnului este o comuniune îndoită.
a). Cu Cristos. Prin servirea acesteia noi semnificăm unirea cu Cristos; suntem una cu El; împărtăşim harul şi mântuirea Lui.
b). Unul cu celălalt. Atunci când mâncăm, arătăm de asemenea că suntem uniţi unul cu celălalt; suntem un singur trup; suntem părtaşi mutuali ai harului Său.
3. Cina Domnului este o dedicare
Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu (1Cor. 11:25). Aceleaşi cuvinte se găsesc în Luca 22:20; Matei 26:28; Marcu 14:24. Legământ este mai bun decât testament, iar referinţa este cu privire la pecetluire sau ratificarea acordurilor.
Exod 24:5-8 redă pecetluirea legământului lui Dumnezeu cu, Israel- animalul era sacrificat, iar sângele stropit peste popor. Dumnezeu a promis că-1 binecuvântează pe Israel, iar Israel promitea să asculte de poruncile lui Dumnezeu.
Cina Domnului reprezintă legământul ratificat prin sânge dintre Cristos şi creştini. „Dar acum Cristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”( Evrei 8: 6-8,12).
Cristos a promis că ne va binecuvânta cu iertare, pace, rugăciune, nădejde şi orice binecuvântare spirituală (Efeseni 1:3).
Creştinii, prin împărtăşirea la Cina Domnului se leagă ei înşişi într-o ascultare implicită faţă de Cristos. Israel a zis: „Vom face şi vom asculta tot ceea ce a zis Domnul” (Exod 24:7).
Noi trebuie să mâncăm Cina Domnului cu o cunoştinţă a dedicării noastre promise faţă de Cristos. Cristos îşi va păstra partea Sa din legământ. Ne-o vom păstra noi pe a noastră?
4. Cina Domnului este o proclamare
Cina Domnului este un anunţ, o publicaţie, o declaraţie: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El”(1 Corinteni 11: 26).
Evanghelia trebuie să fie proclamată lumii. Apostolul Pavel spunea fraţilor din Corint: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.”
Atenienilor le spunea: ,,Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.”(Fapte 17:23). „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16:15-16). Cina Domnului este singura cale prin care fiecare creştin poate proclama moartea, îngroparea şi învierea lui Cristos în faţa lumii. Prin urmare, nu trebuie să părăsim adunarea: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.” (Evrei 10:25).
Iată cum comentează teologul american Charles Hodge în Comentariu la 1 Corinteni: „Cei care vin la ea, aşadar, trebuie să vină, nu pentru a-şi satisface foamea, nici pentru gratificarea sentimentelor sociale, ci pentru scopul definit de a depune mărturia lor pentru marele fapt al răscumpărării şi de a contribui cu partea lor de influenţă la păstrarea şi răspândirea cunoştinţei despre acel fapt”. Cina Domnului ca proclamare pentru lume sugerează:
1.O predică a dragostei lui Dumnezeu, a harului şi a mântuirii pe care fiecare creştin poate s-o predice în fiecare săptămână.
2.Virtuţile creştine ale credinţei, curajul şi zelul, sunt astfel expuse de fiecare dată când participăm la aceasta.
5. Cina Domnului este o anticipare
Aceasta a fost dată creştinului s-o comemoreze „până va veni El”. „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El”(1 Corinteni 11:26).
Când ne împărtăşim la Cina Domnului, nădejdea celei de-a două veniri a lui Cristos ne umple inimile. Căci spunea chiar Domnul Isus: „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:3). „Acest Isus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1:11). „Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos” (1 Tesaloniceni 4:16).
Având în vedere minunatele binecuvântări care vor fi ale noastre când El vine din nou, noi trebuie să dorim, să anticipăm şi să ne bucurăm de venirea Lui şi să avem această nădejde în noi în fiecare săptămână în timp ce ne împărtăşim la ospăţul divin.
În concluzie, aceasta este semnificaţia Cinei Domnului şi există ceva mult mai implicat aici decât poate observa ochiul celui care se împărtăşeşte. Dacă se comemorează corect de către creştini atunci va avea ca rezultat o dragoste mai mare, apreciere, unitate, credinţă, zel, ascultare, nădejde şi bucurie.
Fie ca noi să îi apreciem sensul mai mult şi astfel să fim părtaşi ai acesteia cu mai multă demnitate şi să fim binecuvântaţi acum şi veşnic. Amin.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea