Atunci, Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.” Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!…” – Matei 26:36-40
Cina s-a terminat, preţioasele cuvinte din Ioan 14, 15, 16 şi 17 fiind rostite, Domnul şi ucenicii Săi trec peste râu şi intră în liniştea grădinii singuratice. Într-o grădină primul om a căzut prin ascultarea de cel rău; într-o grădină al Doilea Om a cucerit prin supunerea faţă de Cel Sfânt. Fie ca acel calm din Ghetsimani să ne pătrundă sufletele noastre în timp ce noi urmăm în gând paşii Domnului acolo. Acel loc numit Ghetsimani a fost pentru El:
I. Un loc de mare întristare. „Şi a început să se întristeze şi să se mâhnească foarte tare.” (v.37) Marcu adaugă: „şi a început să se înspăimânte” (Marcu 14:33). Întristarea sufletului L-a cuprins. Cine poate exprima greutatea acestei poveri asupra Lui? „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor” (Isaia 53:6). Ce povară! Pentru noi simţul păcatului este aşa de firesc precum hainele pe care le purtăm. Pentru păcătos, păcatul este doar un fleac, pentru Fiul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, păcatul a fost foarte greu.
II. Un loc al unei suferințe intense. „El a început să se întristeze. Apoi a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte.”(v.38). Acum când Domnul intră în relaţia de substituire a păcătosului, El începe să se întristeze. Păcatul şi suferinţa au fost unite împreună prin neprihănirea lui Dumnezeu. Suferinţele lui Christos au fost suferinţele întristării, suferinţele inimii. Această întristare nu a fost rezultatul fricii de moarte, nici n-a fost întristarea regretului sau eşecului, ci dragostea curată şi simpatia. El era într-o simpatie profundă cu sfinţenia Iui Dumnezeu şi cu neputinţa omului. Fie ca ochii noştri să fie deschişi pentru a vedea şi inimile noastre atinse pentru a aprecia „frumoasa tristeţe a Fiului de Dumnezeu.” (Isaia 53:3-4)
III. Un loc al unei singurătăți solemne. „Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine” (v.38). „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine?” (V.40). Inima tandră a Omului Durerilor tânjea după părtăşie în: suferinţele Sale dar ei „n-au putut”. Ei au dormit în timp ce El era în agonie, iar pe faţa Lui curgeau stropi mari de sânge. S-a uitat în jur dar n-a fost nimeni să-L ajute pe Mielul lui Dumnezeu pentru a îndepărta păcatul lumii. „Aştept să-I fie cuiva milă de Mine dar degeaba; aştept mângâietori şi nu găsesc niciunul.” (Psalmul 69:20).
IV. Un loc al rugăciunii agonizante. „A mers mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!”(v. 39). „S-a rugat a treia oară zicând aceleaşi cuvinte.”(v. 44). „El este acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri de strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L scape de moarte şi fiind ascultat datorită evlaviei Lui”. (Evrei 5:7). Ce contrast între această rugăciune şi cea din Ioan 17! Acest pahar conţinea părăsire şi moarte, cea mai respingătoare soartă pentru Fiul lui Dumnezeu, iubitor, sfânt şi ascultător. În jurul acestei rugăciuni se afla o aureolă de mister atât de profund cât şi glorios în care nu pot intra gândurile trupeşti. Ne plecăm cu ardoare, spunând: „Vedeţi ce dragoste!” (1 Ioan 3:1)
V. Un loc al întregii resemnări. „Totuşi nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu.” (v.39). Voia mea, nu a Ta, să se facă, a deschis poarta revărsării păcatului şi l-a scos pe om din Paradisul lui Dumnezeu. În pustie, când a fost ispitit de Diavol, voia lui Christos a fost aşa de fermă şi de neclintită ca munţii. Vom avea putere de a rezista celui rău în măsura în care dorim să ne supunem voii lui Dumnezeu. În orice situaţie de criză în cadrul experienţei noastre spirituale să ne aducem aminte de aceste cuvinte ale Domnului nostru. Cine poate spune ce consecinţe nemaipomenite pot decurge din afirmaţia noastră: „Nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu.”
VI. Un loc al unui ajutor special. „Atunci I s-a arătat un înger din cer ca să-L întărească.” (Luca 22: 43). Binecuvântat fie Dumnezeu pentru aceasta. Locul predării depline faţă de voinţa lui Dumnezeu va fi întotdeauna locul ajutorului special de la Dumnezeu: „Deci mă voi lăuda mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Christos sa rămână în mine”. (2 Corinteni 12:9). Îngerul suficienţei Sale va sluji cu o putere perfectă în slăbiciunea noastră.
VII. Un loc al trădării fără inimă. „Iată că se apropie vânzătorul.” (v. 46). În timp ce vorbea astfel iată că a venit Iuda. Putea fi ceva mai sfâşietor pentru Fiul lui Dumnezeu decât aceasta? Sărutat cu buze de trădător în timp ce sudoarea agonizantă se afla încă pe sprânceana Lui, Christos tocmai acceptase paharul groaznic, iar toată răsplata pe care El o primeşte din mâinile oamenilor este un salut făţarnic, condamnare şi moarte. Să lăsăm ca sufletele noastre să ţâşnească în dragoste prin buzele noastre în timp ce-L mărturisim ca Domn al nostru înaintea oamenilor.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea