Cu privire la posibil şi imposibil trebuie să ne amintim trei lucruri:
Există câteva lucruri pe care le credem imposibile care se află în domeniul posibilităţii. Două dintre ele ar fi: (1) televiziunea cu o sută de ani în urmă; (2) dublarea membralităţii şi contribuţia.
Există unele lucruri care sunt imposibile astăzi în orice împrejurări. M-aş referi la minunile primului veac.
Există unele lucruri care sunt imposibile în anumite condiţii, iar în ceea ce urmează ne vom ocupa de câteva din aceste lucruri.
- Necreştinul aşteaptă adesea imposibilul!
A aştepta iertare fără credinţă şi pocăinţă înseamnă a aştepta imposibilul. Iudeul şi omul din perioada modernă aşteaptă binecuvântarea lui Dumnezeu fără credinţă. „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre, căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8:24). Cei lumeşti pot aştepta şi ei favoarea lui Dumnezeu fără pocăinţă. Dar Cuvântul spune că: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30). Legile lui Dumnezeu sunt inviolabile; nu aştepta să fii mântuit fără a te supune lor.
A aştepta iertarea păcatelor fără botez înseamnă a aştepta imposibilul. Evanghelia trebuie ascultată. „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că, după ce aţi fost robi păcatului, aţi ascultat acum din inimă de doctrina pe care aţi primit-o” (Romani 6:17). Botezul este o parte a Evangheliei. Chiar Domnul Isus le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”(Fapte 2:38).
Se pune întrebarea: „Nu poate Dumnezeu mântui fără botez?” Nu este o problemă despre ceea ce Dumnezeu poate sau nu poate să facă, ci este o problemă despre ceea ce El a zis că va face. Isus s-a uitat într-o zi ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” (Matei 19:26).
Botezul este o condiţie a iertării, iar alte excepţii nu ne sunt revelate sau descoperite.
A aştepta siguranţă la judecată fără a face voia lui Cristos înseamnă a aştepta imposibilul. „De aceea pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le împlineşte îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă cine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le împlineşte, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare” (Matei 7:24-27).
Să punem în contrast cele două: constructori, case, fundaţii şi rezultatele testului.
Stânca reprezintă Cuvântul lui Cristos; nisipul reprezintă sentimentele, crezurile şi tradiţiile oamenilor.
Siguranţa în veşnicie este imposibilă fără un respect propriu şi o ascultare strictă de fiecare cuvânt pe care l-a spus Cristos.
2. Biserica locală aşteaptă adesea imposibilul.
A aștepta creștere fără silință înseamnă a aştepta imposibilul.
Se poate pune întrebarea: „De ce nu creşte această biserică?”
Greşeala nu este legată de Dumnezeu, de mesaj, nici de lipsa vreunui prilej.
Motivul este adesea o lipsă a silinţei din partea prezbiterilor sau a diaconilor sau a predicatorului sau a membrilor sau din partea tuturor la un loc.
A aştepta frecvenţă la biserică fără a veni noi înşine şi a-i invita şi pe alţii înseamnă a aştepta imposibilul.
A aştepta convertiri fără a-i contacta pe păcătoşi înseamnă a aştepta imposibilul.
Progresul oriunde este dependent de silinţă (la birou, la fermă, pe pista de atletism, la biserică).
A aştepta silinţă fără dragoste înseamnă a aştepta imposibilul. Nu poate fi un zel aprins pentru cauza Domnului fără o dragoste sinceră pentru cei pierduţi, fraţi, Dumnezeu. Pavel îşi exprima dorinţa în acest sens: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi” (Romani 10:1); „Cinstiţi-i pe toţi oamenii, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu…” (1 Petru 2:17); „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima Ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta” (Matei 22:37).
A aştepta dragoste fără interes înseamnă a aştepta imposibilul.
În timp ce vedem duhul cald al dragostei frăţeşti care domină în bisericile primului veac am putea dori ca o astfel de dragoste curată să caracterizeze pe fiecare membru al bisericilor noastre: „Toţi cei care credeau erau împreună la un loc şi aveau toate în comun. Îşi vindeau ogoarele şi averile şi banii îi împărţeau între ei, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei Îl lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului popor. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau mântuiţi” (Fapte 2:44- 47). „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” (Psalmul 133:1) „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13:34.).
Dar dragostea înseamnă în mod fundamental o legătură (relaţie), iar acolo unde noi suntem prea ocupaţi şi prea egoişti pentru a ne familiariza şi a fi într-adevăr interesaţi unul de altul acolo nu poate fi dragoste aprinsă.
A aştepta dragoste adevărată într-o biserică rece înseamnă a aştepta imposibilul. Este o nebunie să aştepţi căldură fără foc!
3. Creştinul individual aşteaptă adesea imposibilul
A aştepta satisfacţie fără jertfă înseamnă a aştepta imposibilul.
Un spirit de jertfă este indispensabil pentru un simţământ de mulţumire. „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca-44:26); „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16:24); „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).
Mă întreb adesea: „De ce nu sunt creştinul care ar trebui să fiu?” Răspunsul este: „Nu sunt binevoitor să-mi jertfesc timpul, banii şi talanţii pentru Domnul”. Eu trebuie să spun din nou: „Renunţ la lume, dar nu la Isus”.
A aştepta un caracter creştin fără jertfă înseamnă a aştepta cunună fără cruce. Aceasta este cu totul imposibil.
A aştepta dragostea lui Dumnezeu fără îndreptare înseamnă a aştepta imposibilul.
Dragostea lui Dumnezeu nu exclude îndreptarea: „Căci Domnul Îl pedepseşte pe cel pe care-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6). „Eu îi mustru şi îi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc; fii plin de râvnă, dar şi pocăieşte-te!” (Apocalipsa 3:19).
Noi aşteptăm lucrurile bune ale dragostei lui Dumnezeu, dar nu avem nici o apreciere pentru cele tainice. „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11); „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Când vine întristarea noi spunem: „Dumnezeu nu mă iubeşte”. Ce nechibzuinţă! „Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-l iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor care sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28); „Deşi era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit”(Evrei 5:8).
A aştepta dragostea lui Dumnezeu fără curăţirea Sa înseamnă a aştepta soare fără nori, aur fără purificare.
A aştepta fericire fără sfinţire înseamnă a aştepta imposibilul. Adevărata fericire este dependenţa de sfinţenie. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!” (Psalmul 1:1) Fericirile (Matei 5:3-11).
Nici un păcat nu aduce fericirea adevărată şi de durată. Moise „a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11:25).
Fericirea aici şi Cerul după aceasta depinde de sfinţenie. Din această cauză suntem sfătuiţi: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu-L va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14).
Dumnezeu a făcut condiţiile, iar rezultatele dorite sunt imposibile fără întrunirea condiţiilor. Să nu fim aşadar aşa de neînţelepţi pentru a aştepta imposibilul, ci mai degrabă să întrunim condiţiile divine şi să realizăm scopul lui Dumnezeu în noi. Amin!
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea