„Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16:18)
Cuvîntul ekklesia (biserică) apare în Atena antică şi face referire la o adunare a unor oameni chemaţi special şi convocaţi laolaltă.
În Vechiul Testament, în cartea Exod, capitolul 12 cu versetul 3, apare prima referinţă despre adunarea poporului Israel ca popor al lui Dumnezeu iar în 1 Samuel 17:47 este întâlnit termenul de adunare (literal biserica): „Și toată adunarea aceasta va cunoaște că nu cu sabia și cu sulița izbăvește Domnul, căci acest război este al Domnului și El vă va da în mâinile noastre.”
În Noul Testament, pentru prima dată, Matei preia acest concept în Evanghelia Sa, în capitolul 16:18: „Și ție îți zic: că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea…”. Prin aceste cuvinte Domnul Isus Hristos promite să zidească Biserica Sa pe adevărul mărturiei lui Petru şi a celorlalţi apostoli, ucenici, că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
De asemenea, prin cuvântul Biserică, se înţelege atât Biserica locală: „Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.” (Faptele Apostolilor 15:4) cât şi Biserica universală: „În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2:21-22)
Adevăraţii credincioşi, care formează Biserica, trebuie să urmeze în mod sincer învăţătura prezentată de Noul Testament şi revelaţia originală a apostolilor: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Faptele Apostolilor 2:42), trebuie să propovăduiască Cuvântul vieţii (Filipeni 2:16) şi să demonstreze putere şi îndrazneală în a mărturisi şi a vorbi despre Domnul Isus Hristos ca Fiu al Dumnezeului celui viu prin Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 4:29-33).
O, nu uita!… fii credincios,
cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos
un grai, un gând, un drum frumos! –
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odată vei da seama!… (Traian Dorz – O, OM!)
Amin
Liliana Popa, Biserica Creştină Baptistă ”Speranţa”, Rm. Vâlcea