„Ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi.” (Faptele Apostolilor 17:27)
În capitolele 13 și 14 din cartea Levitic, Domnul îi îndeamnă pe evrei, ca atunci când au vreo boală sau o altă problemă trupească, să se adreseze deîndată preotului, iar acesta „să cerceteze”. Apostolul Pavel, în mijlocul aeropagului din Atena, își îndeamnă ascultătorii „să caute pe Domnul”. De ce? „Căci în El avem viața, mișcarea și ființa…”. Dumnezeu a lăsat multe dovezi în sensul acesta, dar cea mai mare dovadă reprezintă ceea ce a făcut prin Domnul Isus Hristos.
Porunca lui Dumnezeu este să-L căutăm pe El. Porunca Lui este spre binele nostru, al fiecăruia. Porunca Lui, dacă o punem în aplicare, ne va oferi „viața, mișcarea și ființa”. Porunca Lui ne îndeamnă pe toți la pocăință și nu suferă amânare.
Îți mulțumesc, Doamne, că Te-am căutat și Te-am găsit! Tu ai fost aproape de mine și în Tine am viața, mișcarea și ființa!
A. N.