Ce datorez bisericii?

„Eu sunt dator și Grecilor și Barbarilor, și celor învățați și neînvățați” (Romani 1:14)

Datorăm ceva bisericii? Noi suntem datori Domnului, dar trebuie să plătim datoria noastră prin biserica Sa. Dragostea şi slujirea noastră pentru Cristos este dragostea şi slujirea pentru biserică.

Devenind creştin şi membru al unei biserici locale te face dator. Aceasta datorie nu este incompatibilă cu mântuirea prin har şi nici cu libertatea în Cristos, ci este o datorie a recunoştinţei. Ca şi creştin, cum ne plătim dato­riile? Ce fel de rută de credit avem cu Dumnezeu ?

Pentru a răspunde la întrebări să observăm mai întâi:

I. Motivul pentru îndatorirea noastră faţă de biserică

Vom avea mai întâi în vedere biserica universală. Creştinului îi sunt acordate binecuvântări bogate în bise­rică, după cum le scria Pavel fraţilor din Efes: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovni­ceşti, în locurile cereşti, în Hristos ”(Efeseni 1:3). Iar mai încolo, Pavel scria: ,,S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor” (Efeseni 4:8).

Aceste binecuvântări sunt: ierta­rea, pacea, rugăciunea, părtăşia, Du­hul Sfânt, nădejdea etc. Iacov spunea referitor la acestea că: „orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici o schimbare, nici umbră de muta­re” (Iacov 1:17). Iar Domnul Isus învăţa mulţimile în Predica de pe munte şi spunea: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer”(Matei 7:11).

Trebuie să fim recunoscători şi să ne arătăm recunoştinţa. Evanghelis­tul Luca ne descrie întâmpinarea Domnului Isus de către zece leproşi undeva într-un sat în timp ce trecea printre Samaria şi Galileea. În timp ce aceştia cereau milă, Domnul îi trimite să se arate preoţilor, lucru pe care l-au făcut şi au fost curăţiţi. Dar unul din aceştia, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Domnul cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit. Era samaritean. Isus a luat cuvântul şi a zis: ,,Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” (Luca 17:11-18).

Ne vom referi acum la biserica locală. Beneficiile membralităţii într-o biserică locală sunt multe:

1. 1. Stima celor care gândesc corect. Deşi acesta nu este decât un rezultat şi nu un motiv, este de obicei adevărat că membralitatea în biserică este mai mult o responsabilitate decât o afirmare.
   2. Asocierea cu cei mai buni oameni de pe pământ. Părtăşia într-o comunitate creştină contribuie la fericirea adevărată. Cei care nu au o astfel de părtăşie trăiesc o tragedie.
   3. Confortul închinării. Faptul de a putea să te închini într-o clădire curată care este caldă iarna şi răcoroa­să vara, şi statul pe o bancă conforta­bilă este o binecuvântare pentru membrii acelei biserici. Acestea pot să nu fie necesare pentru închinare acceptabilă, dar contribuie la aceasta.
   4. Sentimentul siguranţei. Ca membru într-o biserică locală ştiu că am fraţi la care pot apela în vremuri de boală, întristare sau chiar lipsuri financiare şi mai ştiu că ei vor fi bucuroşi să mă ajute. În acestea şi într-o mie de alte feluri suntem îndatoraţi Domnului şi bisericii Sale.

În al doilea rând, să vedem: Care este îndatorirea noastră faţă de biserică?

A. Datoria recomandării.

Trebuie să apreciem, să stimăm şi să recomandăm biserica locală în care suntem membri. S-o vorbim de bine şi nicidecum de rău. Să vedem ce este corect şi nu întotdeauna ce este rău. Fiţi devotaţi bisericii şi fiţi fericiţi ca membri.

Nu există loc în biserică pentru plângărețul cronic. Dacă nu putem lucra în biserică, lucrăm în afara ei. Acesta este adevărat pentru orice grup: civic, organizaţie, slujbă etc. Aceasta nu înseamnă că nu putem face sugestii şi să oferim critică constructivă, dar să nu comitem păcatul murmurului. Acest lucru îl amintea şi apostolul Pavel fraţilor din Corint: „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei care au fost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Exemplul lui Pavel. El a mulţu­mit lui Dumnezeu pentru Corinteni: „Mulţumesc Dumnezeului meu totdea­una, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos” (1 Corinteni 1:4).

El şi-a exprimat încrederea în Filipeni: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6).

El a fost nerăbdător să spună altora despre tesaloniceni: „În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea”(1 Tesaloniceni 1:8).

B. Datoria consacrării.

Noi suntem datori să trăim pentru a aduce onoare bisericii. În acest sens, Pavel le scria celor din Ro­ma: „Aşadar fraţilor, noi nu mai dato­răm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei”(Romani 8:12).

Influenţa creştină este aşa de im­portantă. Noi suntem lumina lumii (Matei 5:14), aluatul pentru bine sau rău (1 Corinteni 5:6), umbre ale binecuvân­tării sau blestemului (Fapte 5:15).

Lumea priveşte recreerea, aface­rile, preocupările şi vorbirea noastră.

C. Datoria cooperării.

Membralitatea cere bunăvoinţă de a lucra. Lucrarea unei biserici este cea mai mare lucrare pentru că are de-a face cu mai mulţi oameni, cea mai valoroasă posesiune (sufletul), cel mai mare mesaj. Fiecare membru este obligat să-şi facă partea sa: „Voi sun­teţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele Lui” (1 Corinteni 12:27).

Membralitatea cere frecvenţă regulată. Cinci sau şase ore din 168 ale săptămânii constituie ceva rezo­nabil. Frecventarea minimă reflectă interes minim pentru cauza Domnului. Noi o datorăm bisericii pentru a spriji­ni serviciile publice.

Membralitatea cere sprijin finan­ciar generos. Dragostea noastră pentru Domnul şi biserica Sa este proporţio­nală cu voinţa de jertfire. Apostolul Pavel îi îndemna pe corinteni: „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galateiei. În ziua întâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câş­tigul lui ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi când voi veni voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim” (1 Corinteni 16:1-3). „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8:9), (vezi şi 2 Corinteni 8:1-5).

În al treilea rând: Dorim noi să ne plătim datoria faţă de biserică?

A. Vom considera atitudinea faţă de obligaţiile noastre.

Nu pot plăti, să plătească alţii pentru mine, să plătească unii, dar nu toţi, nu voi plăti, plătesc prompt şi cu bucurie.

Ce fel de rată de creditare avem cu Domnul? El ştie atitudinea noastră faţă de datoriile noastre către El şi biserica Sa.

B. Caracteristicile celor care sunt prompţi la plată:

1.Apreciere – Îl apreciem noi cu adevărat pe Cristos, mântuirea, cerul?

2. Cinste – A accepta fară a plăti datoria recunoştinţei înseamnă necinste.

3.Dragoste – Plătesc în propor­ţie cu dragostea mea. „Copilaşilor să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Io. 3:18). „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă, ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dra­gostei voastre” (2 Cor. 8:8).

În concluzie, a ne plăti datoria faţă de Domnul şi biserica Sa înseam­nă fericire aici şi apoi în cer.

Fie ca Domnul să ne ajute să rea­lizăm enormitatea datoriei noastre şi să putem să ne devotăm vieţile noastre într-o slujire apreciativă pentru biserica Sa.

Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea