Termenul de creștinism provine din grecesul hristianismos, iar în latină era folosit cuvântul christianismus. Numele de creștin atribuit discipolilor lui Hristos apare imediat după înviere, pentru întâia oară în Antiohia: „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia” (Fapte 11:26). Creștin desemnează pe cei ce se convertesc la religia lui Hristos.
Când Pavel se afla înaintea lui Agripa și-i propovăduia pe Hristos, împăratul i-a zis la un moment dat: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!” (Fapte 26:28). Creștin desemnează și pe cei ce suferă pentru Hristos. Petru scria în acest sens în prima epistolă a Sa: „…dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta” (4:16)
Ignatie de Antiohia folosește termenul de creștinism (hristianismos) pentru a desemna învățătura lui Hristos în comparație cu iudaismul (Epistolele: Către Magnezieni 10:1,3; Către Romani 3:1; Către Filadelfieni 6:1; cf. Martiriul lui Policarp 1:1,1). În primul rând, creștinismul nu este o speculație filosofică despre ființa și existența lui Dumnezeu, ci credința în Dumnezeu, adică acea viziune și regulă de viață revelată în ceea ce a zis și a făcut Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe pământ (1 Ioan 5:5). Creștinismul se bazează pe elemente revelatoare și învățături obiective, universale pe care le-a învățat și le-a trăit Isus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu care s-a întrupat. Apropierea personală a acestor elemente constitutive este condiția esențială de a fi discipol și martor al lui Isus în sânul unei comunități disciplinate.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea