Tatăl este capul familiei. Referindu-ne la spița neamului lui Moise și Aaron, vom găsi în Exod date privitoare la căpeteniile familiilor lor: „Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel; Enoh, Palau, Hețron și Carmi: acestea sunt familiile lui Ruben.“ (Exod 6:14).
Bărbatul (′Iș) era stăpânul ( ba′ al) și domnul ( ′adon) nevestei sale. Până la căsătorie, fata era supusă tatălui ei; după aceea era supusă bărbatului ei, fiind într-un anumit sens proprietatea acestuia. Bărbatul putea să divorțeze, dar nevasta sa nu. Ei îi revenea sarcina de a crește copii, de a face menajul și de a-și ajuta soțul în lucrările agricole atunci când era cazul. Respectarea fidelității conjugale prezenta o mare importanță. Adulterul era pedepsit cu moartea: „Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiți cu moartea.“ (Levitic 20:10).
Sterilitatea constituia pentru femeie unul dintre lucrurile rușinoase. Părinții doreau foarte mult să aibă moștenitori (Psalmul 127: 3-5b), în special băieți. Întâiul născut se bucura de niște privilegii speciale; la moartea tatălui, el devenea capul familiei. Totuși, în anumite cazuri, tatăl manifesta o atitudine preferențială față de un fiu mai tânăr, cum a fost în cazul lui Iacov, care iubea mai mult pe Iosif și pe Beniamin. Fiicele nu aveau dreptul la moștenire decât în lipsa băieților (cazul fiicelor lui Țelofhad – Numeri 26. 33).
Apostolul Pavel aduce mai târziu alte precizări, arătând că bărbatul este capul soției: „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. (Efeseni 5: 23-24).
Apoi Pavel continuă, arătând că bărbatul trebuie să-și iubească soția: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși; căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă-sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup. Taina acasta este mare (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat.“ (Efeseni 5: 25-33).
Apostolul Pavel este și el de aceeași părere atunci când se adresa aleșilor care trăiau ca străini împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia: „Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.“ ( 1 Petru 3: 7)
Mai subliniem faptul că tatăl trebuie să supravegheze îndeplinirea obligațiilor religioase: „Dumnezeu a zis lui Iacov:‹Scoală-te, suie-te la Betel, locuiește acolo și ridică acolo un altar Dumnezeului care ți s-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.› Iacov a zis casei lui și tuturor celor ce erau cu el: ‹Scoateți dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curățiți-vă și schimbați-vă hainele, ca să ne sculăm și să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu, și care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.› Ei au dat lui Iacov toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor și cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem. Apoi a plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetățile care-i înconjurau, așa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov. Iacov și toți cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în țara Canaan. A zidit acolo un altar și a numit locul acela El-Betel (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu când fugea de fratele său.“ (Geneza 35: 1-7).
După amenințarea cu urgia a zecea, Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: ‹În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.›“ (Exod 12: 2-3).
La nașterea lui Samuel citim despre Elcana că: „s-a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfe de peste an și să-și împlinească juruința.“ (1 Samuel 1:21).
Tatăl trebuie să coordoneze educația copilului. Într-o cântare a fiilor lui Core, din cartea Psalmilor, citim despre acest lucru: „Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre și părinții noștri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor în zilele de odinioară.“ (Psalmul 44:1). Mai departe, într-o cântare a lui Asaf, citim, de asemenea, despre coordonarea educației copiilor: „Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri…“ (Psalmul 78: 3). Apoi Apostolul Pavel, în primul veac apostolic, scria despre aceasta fraților din Efes, îndemnându-i: „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.“ (Efeseni 6: 4).
În cele din urmă, tatăl trebuie să poarte de grijă nevoilor copiilor. Apostolul Pavel se exprima către frații din Corint: „Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor.“ (2 Corinteni 12: 14b). La fel și fraților din Colose le dădea un îndemn similar: „Părinților, nu întristați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea.“ (Coloseni 3:21).
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea