Căsătoria monogamă (dintre un bărbat și o singură femeie) este idealul prescris în Sfânta Scriptură, conform textelor din următoarele cărți:
-
- Geneza 2:18-24 <<Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.” De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.>>
-
- Matei 19:5 <<şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”?>>
- 1 Corinteni 6:16 <<Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.”>>
Numai acest tip de căsătorie face unirea totală, deplină a celor doi soți, în timp ce poligamia o înlătură. Creatorul confirmă lucrul acesta făcând sa vina pe lume un număr aproximativ de băieți și fete. El vrea ca mariajul să fie o legătură permanentă: „Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.“ (Matei 19:6).
În mod normal, afecțiunea reciprocă a celor doi soți se dezvoltă de-a lungul anilor petrecuți împreună. Morala condamnă violarea angajamentului conjugal. Din cauza obligațiilor pe care le incubă, soții trebuie să se disciplineze, să se instruiască tot mai mult, ca să-și poată crește și educa urmașii, învățându-i să facă binele.
Căsătoria nu poate fi ruptă înainte de deces decât în caz de adulter: „Căci femeia măritată este legată prin lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, așa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul.“ (Romani 7: 2-3; Matei 19: 30-9).
Apostolul Pavel constată însă că există și rupturi arbitrare asimilate unei dezertări sau unui abandon: „Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați; Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.“ (1 Corinteni 7:15). Cazurile la care făcea aluzie apostolul erau însoțite probabil și de infidelitate conjugală. Recăsătorirea persoanelor divorțate pentru un alt motiv decât adulterul este interzisă. Lucrul acesta îl sublinia chiar Domnul Isus în Predica de pe munte: „Dar Eu vă spun că orișicine își va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.“ (Matei 5:32, dar vezi și 19:9; 1 Corinteni 7: 10-11).
Sentința dată de un tribunal civil nu desface căsătoria înaintea lui Dumnezeu: Cel ce vede în ascuns, știe perfect când și cine a comis ruptura și dacă ea a fost pricinuită de păcatu uneia sau a ambelor părți.
După cât ne putem da seama din cercetarea Scripturilor, Adam, Cain, Noe și cei trei fii ai săi au fost monogami.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea