Problema relaţiei pe care un credincios o are cu Legea lui Dumnezeu este foarte importantă. „A fi sub Lege” (Romani 6:14), într-un anume sens, îl exclude pe credincios de la primirea harului ce vine prin Evanghelie, ceea ce înseamnă, în ultimă instanţă, că omul este sclavul condamnării şi puterii păcatului. Prin urmare, în sensul acesta putem spune că Evanghelia ne eliberează de Lege (Romani 7:6), care ne ţinea datori faţă de ea prin păcatul care este călcarea Legii şi care stăpâneşte în noi până la primirea Evangheliei. Odată cu primirea Evangheliei, păcatul este îndepărtat, iar condamnarea Legii suspendată. Altfel luate lucrurile, Evanghelia este anulată dacă nu este apreciat caracterul decisiv al acestei dezlegări. Iar în cazul acesta cădem din har şi Hristos nu ne este de nici un folos. (Galateni 5 : 4 ).
Dar aceasta nu descrie în totalitate relaţia dintre Lege şi Evanghelie. Pavel a afirmat de asemenea în miezul expunerii sale privind apărarea Evangheliei în faţa iudaizanţilor din prima Biserică creştină: „Deci, prin credinţă desfinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Romani 3:31). Mai departe afirmaţiile Iui Pavel spun că el, ca oricare alt credincios, în lăuntrul său îşi găseşte plăcere în Legea lui Dumnezeu, că mintea lui slujeşte Legii lui Dumnezeu (Romani 7:14,22, 25), şi că scopul lucrării lui Hristos a fost ca neprihănirea Legii să fie împlinită în cei care nu trăiesc potrivit cu firea pământească, ci potrivit cu Duhul (Romani 8:4).
O exemplificare la ce lege s-a gândit Pavel este în Romani 7:7, amintind despre poftă; de asemenea, în Romani 13:9 el ne dă exemple concrete cu privire la Legea pe care o împlineşte dragostea, arătând prin aceasta că nu există incompatibilitate între dragoste – ca motiv conducător în viaţa credinciosului – şi conformarea faţă de poruncile care le enunţă Legea lui Dumnezeu. Concluzia inevitabilă este că preceptele Decalogului sunt relevante pentru credincios, fiind criterii pentru modul de viaţă pe care îl dictează dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape. Pavel foloseşte termeni care au acelaşi sens ca a fi „sub lege” când spune: „Nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos” (1 Corinteni 9:21). În ce priveşte obligaţia, el nu este separat de Legea lui Dumnezeu, el nu este lipsit de o lege în raport cu Dumnezeu. Lucrul acesta este validat prin faptul ca este supus legii lui Hristos.
Apostolul Ioan, la rândul lui, are aceeaşi atitudine când scrie: „cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită” (1 Ioan 2:5); sau când zice: „dragostea stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3).
Apostolul Iacov, este scriitorul Noului Testament cel mai dornic să vadă roadele care însoţesc şi confirmă credinţa. Criteriul pe baza căruia sunt evaluate roadele este „Legea desăvârşită a slobozeniei” (Iacov 1:25); „Legea împărătească… să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Iacov 2:8).
De asemenea, este semnificativ faptul că însuşi Domnul nostru a trebuit să impună necesitatea respectării poruncilor, şi a făcut apel la propriul Său exemplu de respectare a poruncilor Tatălui şi, în felul acesta, de a rămâne în dragostea Tatălui. (Ioan 10:17-18;15:10).
Motivul pentru acest apel susţinut la Legea lui Dumnezeu ca normă prin care trebuie judecată conduita credinciosului şi prin care trebuie condusă viaţa lui, stă în relaţia dintre Lege şi caracterul lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt, drept şi bun. La fel „Legea este sfântă, porunca este sfântă dreaptă şi bună” (Romani 7:12). Prin urmare, Legea este reflectarea perfecţiunii lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim sfinţi în toate aspectele vieţii deoarece Acela care ne-a chemat este sfânt (1 Petru 1:15-16). Eliberarea de cerinţele pe care le prescrie Legea ar contrazice relaţia cu Dumnezeu stabilită prin har. Mântuirea este mântuire de la păcat și „păcatul este nelegiuire” (1 Ioan 3:4). Prin urmare, a fi mântuit înseamnă a fi salvat de la încălcarea Legii şi a fi salvat pentru a te conforma Legii.
Tendinţa antinomiană atacă însăşi natura Evangheliei. Ea spune, de fapt, să continuăm să păcătuim.
Credinciosul este recreat după chipul lui Dumnezeu. De aceea el îl iubeşte pe Dumnezeu şi îl iubeşte pe aproapele său. În lăuntrul său, el îşi găseşte desfătarea în Legea lui Dumnezeu. Ascultarea este bucuria sa, neascultarea este plaga inimii sale. Sfântul este destinat să se conformeze chipului Fiului lui Dumnezeu fiind refăcut după modelul Celui care n-a avut păcat.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea