Presiunile şi problemele vieţii moderne îi conduc pe mulţi oameni să caute fără odihnă înţelesul şi scopul vieţii. Am văzut câte ceva despre cine este Dumnezeu; dar despre noi? De ce existăm noi? De ce suntem aici? Are viaţa umană un înţeles sau scop?
Primul lucru de clarificat este că omul nu este doar o „existenţă”. El este mai mult decât o acumulare accidentală de atomi, ce s-a întâmplat ca toţi să se potrivească împreună, într-un pachet adecvat, pe care-l numim „fiinţă umană”. Biblia ne spune că a fost creat în mod specific de un Dumnezeu înţelept şi sfânt. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte femeiască şi parte bărbătească i-a făcut.” Omul este mai mult decât un animal superior sau o formă preistorică rafinată ce a evoluat în om. El este diferit de toate animalele aşa cum animalele sunt diferite de vegetale şi vegetalele sunt diferite de minerale. În ceea ce priveşte mărimea, omul este minuscul în comparaţie cu soarele, luna şi stelele, dar Dumnezeu i-a dat un loc unic şi onorat în univers.
Aceasta se vede într-una dintre primele porunci date de Dumnezeu omului: „Stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Omul a devenit reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, cu autoritate peste orice creaţie vie.
Dar omului i s-a dat de asemenea o demnitate specială. Fiind creat „după chipul lui Dumnezeu” nu înseamnă că a fost făcut de aceeaşi mărime sau formă cu Dumnezeu (am văzut că Dumnezeu nu are „mărime” sau „formă”), nici că omul a fost făcut o miniatură a lui Dumnezeu, posedând toate calităţile Lui în cantitate mai mică. Înseamnă că omul a fost creat ca o fiinţă spirituală, raţională, morală şi nemuritoare, cu o natură care a fost perfectă. Cu alte cuvinte el a fost reflectarea adevărată a caracterului sfânt al lui Dumnezeu.
Mai mult decât aceasta, omul a ales cu bucurie ca în continuu să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu şi, ca rezultat, a trăit în perfectă armonie cu El. În acel timp omul nu a avut nici o „criză de identitate”! El a ştiut cu exactitate cine era, de ce a fost creat şi, ascultător, şi-a luat locul dat de Dumnezeu.
Dar nu numai că omul a fost în totalitate împlinit şi pe deplin satisfăcut cu poziţia lui în lume. Şi Dumnezeu a fost mulţumit de om! Cunoaştem aceasta deoarece Biblia ne spune că atunci când lucrarea lui Dumnezeu de creaţie a fost completată cu omul, ca încoronarea creaţiei Sale, „Dunmezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.” În acel punct în istorie, oameni perfecţi au trăit într-un mediu înconjurător perfect, într-o perfectă relaţie unul cu altul şi în perfectă armonie cu Dumnezeu. Rareori se mai poate întâlni această situaţie în ziua de azi!
John Blanchard