„Nevoiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.” (Luca 13: 24)
Domnul Isus le spunea oamenilor că ușa spre Împărăția Cerurilor este strâmtă și greu accesibilă, dar cei care vor să fie mântuiți trebuie să se silească să intre prin ea. Cei care nu se nevoiesc să intre prin ea, într-o zi vor ajunge să bată la o ușă încuiată; și încuiată nu doar pentru un timp, ci pentru totdeauna.
Există riscul de a crede că sunt pe calea mântuirii și, de fapt, să fiu pe drum greșit. Domnul Isus mă avertizează că nu există decât o cale și doar o ușă care duc în Împărăția Cerurilor, iar eu trebuie să mă silesc să intru pe această ușă. Convertirea mea trebuie să fie una reală, sinceră și din toată inima, nu doar trăind o formă de religie, care în nici un caz nu mă poate duce la mântuire.
Doamne Tată, Îți mulțumesc că mi-ai deschis o ușă spre Împărăția Cerurilor prin Domnul Isus. Te rog, ajută-mă să mă silesc să intru pe această ușă și să trăiesc după Cuvîntul Tău pentru a fi vrednic de Împărăția Ta. Amin!
Emil Guiu, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea