„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viată veșnică.” (Ioan 3:16)
Principiul fundamental al guvernării lui Dumnezeu este dragostea. În scrierile sale, evanghelistul Ioan a repetat adesea dovada iubirii divine. În 1 Ioan 3:1, el a scris: „Vedeți ce dragoste ne-a aratat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi L-a determinat să-Și sacrifice propriul Fiu pentru mântuirea noastră. Singurul lucru care ni se cere este să credem în Isus Hristos și să ne supunem voinței Sale. Credința se naște în oameni în diferite etape ale experienței lor. Doar Nicodim a primit, ca o licărire, descoperirea crucificării care avea să urmeze. Hristos i-a cruțat chiar și pe ucenicii Săi de aceasta veste care, mai târziu, avea să le spulbere speranțele și visele. În timp ce soldații romani coborau trupul lui Hristos de pe cruce, Nicodim și-a adus aminte de lecția pe care i-o dăduse Învățătorul sub strălucirea stelelor, în umbra Muntelui Măslinilor. Și-a amintit de exemplul șarpelui înălțat de Moise în pustie și de cuvintele lui Isus: „Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” (Ioan 12:32). Crucificarea, mai mult decât orice alt eveniment, l-a convins pe Nicodim de divinitatea lui Isus și a crezut.
În convorbirea cu Nicodim, Isus a descris Planul de Mântuire și misiunea Lui în lume. În nici o altă cuvântare nu a descris El mai complet, pas cu pas, lucrarea ce trebuie să se facă în inima oamenilor care vor sa moștenească Împărăția cerurilor… Nicodim a ascuns adevarul în inima lui și, timp de trei ani, roadele au fost, în aparență, foarte puține. „Pe parcursul anilor care aveau să vină, liderul Sinedriului avea să cugete la învățăturile lui Isus. În repetate rânduri, în adunarea iudaică, el avea să se împotrivească planurilor preoților de a-L distruge.
După înălțarea Domnului, în timp ce ucenicii erau împrăștiați din cauza persecuțiilor, Nicodim a ieșit plin de curaj în față. El și-a folosit averea pentru susținerea bisericii care tocmai se născuse, atunci când iudeii se așteptau ca la moartea lui Isus, ea să fie desființată. În timp de primejdie, omul acesta, pe vremuri atât de îndoielnic, a fost tare ca stânca, înviorând credința ucenicilor și ajutându-i cu mijloace pentru a duce Evanghelia mai departe.
B. S.