Viaţa creştină devine un eşec prin:
1.Părăsirea lui Dumnezeu. Ieremia spunea cu durere: „Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.”(Ieremia 2:13). Puţurile crăpate sunt substituente sărace pentru „izvorul apelor vii”. Cu alte cuvinte se preferă faptele noastre proprii în locul harului lui Dumnezeu.
2. Încăpăţânarea. Psalmistul spunea: „Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu m-a ascultat.” Să preferăm înţelepciunea noastră proprie în locul celei care vine de sus?
3. Teama de om. Teama de om aduce o cursă. Saul îi spune lui Samuel: „Am păcătuit căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul.”(1 Samuel 15:24). Atunci când Petru şi Ioan au fost traşi la răspundere pentru misiunea săvârşită aceştia răspund cu mult curaj: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi auzit.” (Fapte 4:19-20).
4. Lucruri lumeşti. Dragostea de lume duce la contopirea cu aceasta şi la înecarea Cuvântului lui Dumnezeu. A îneca Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a îneca viaţa noastră duhovnicească. Îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt şi ajunge neroditor. (Matei 13:22).
5. Neascultarea. Consultarea propriilor noastre sentimente şi uitând de porunca lui Dumnezeu este calea celui neascultător. Cei din poporul lui Israel: „n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească” (Psalmul 106:34). Şi aceasta a fost considerată neascultare. Mai mult , ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui. Atunci s- au pogorât amaleciţii şi canaaniţii care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma (Numeri 14:40-45). Pavel sublinia că: „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7).
6. Încredere greşită. A te bizui pe promisiunea omului în loc de a te încrede în Dumnezeu înseamnă să-L dezonorezi pe Dumnezeu şi să-ţi asiguri dezamăgirea. Pe vremea lui Asa , împăratul lui Iuda, a venit la el Hanani, văzătorul care i-a spus: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei şi nu te-ai sprijinit pe Domnul , Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.” (2 Cronici 16:7).
7. Mândrie. Pe vremea lui Iosua, bărbaţii lui Israel au luat din merindele gabaoniţilor şi n-au întrebat pe Domnul (Iosua 9:14) . Iosua se credea destul de capabil în a distruge pe gabaoniţi, dar a eşuat . Nu trebuie să ne bizuim pe înţelegerea proprie. Căutarea onoarei unuia la celălalt este o cauză roditoare de eşec.
8. Restrângerea rugăciunii. Încrederea de sine conduce la aceasta. Restrângerea rugăciunii restrânge binecuvântarea. Elifaz din Teman se exprima: „Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.” (Iov 5:4).
9. Mulţumirea de sine. Biserica din Laodicea este un exemplu clar al acesteia. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apocalipsa 3:17).
10. Neglijarea lucrurilor mici. Păcatele nemărturisite. „Vulpile mici strică viile mari” (Cântarea Cântărilor 2:15). „Vulpile mici” cresc.
11. Necredinţa. Ei au zis : „Oare va putea să pună Dumnezeu o masă în pustie ?” (Psalmnul 78:19-41). Dumnezeu este suficient pentru orice împrejurare în viaţă.
12. Nesocotirea costului. „Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-1 sfârşească?” (Luca 14:28-32).
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea