După 3 ani şi jumătate de părtăşie cu Isus, după zeci de predici, după sute de minuni, după nopţi nedormite şi lacrimi, după praf şi ruşine, după respingeri şi ură, după renunţare şi despărţiri, a venit Calvarul. Un moment ce avea să rămână scris cu sângele lui Dumnezeu pe tot ce a fost şi va fi vreodată (Evrei 9:23). Un moment complet neînţeles, în care au curs lacrimi ce vor fi rămas în colbul fără valoare al acelor vremuri. Lacrimile de bucurie ale celor ce se sărbătoreau moartea „Hulitorului”, lacrimile de disperare ale femeilor ce vedeau în faţa lor moartea Celui pe care-L iubeau, lacrimile ucenicilor ce vedeau sfârşit planul de instituire a unei împărăţii în care urmau a avea un loc privilegiat, lacrimile fiicelor Ierusalimului ce plângeau de mila Celui ce le vindecase copiii, soţii şi părinţii, de mila Celui din care nu mai rămăsese decât o mlădiţă fragedă, o rădăcină într-un pământ uscat, fără frumuseţe, fără strălucire, dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa atât de dispreţuit că-ţi întorceai fata de la El. Un moment în care au murit toate speranţele, momentul morţii Fiului lui Dumnezeu.
“Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.“
Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi.
Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor
El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.
Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.”Luca 24:45.
Conştient de faptul că numai Isus ne poate deschide mintea să înţelegem Scripturile şi totodată smerit de experienţa neputinţei firii noastre pământeşti, vă invit să începem incursiunea noastră în Cuvânt cu rugăciune. Păstraţi un moment de linişte sufletească în care să-L rugaţi pe Domnul să vă facă mintea trează şi receptivă la Cuvânt şi deasemenea a vă da puterea de a distinge duhul care stă în spatele fiecărei învăţături.
Mă rog şi eu cu dumneavoastră ca măcar cei ce au înălţat această rugăciune dintr-o inimă destul de zdrobită pentru a-L căuta pe Dumnezeu să capete răspuns întrebărilor lor.
Pe lângă lacrimile izvorâte din şuvoiul unor sentimente pur omeneşti, au curs lacrimi ce rămân până azi în burdufurile lacrimilor cereşti. Plângea un Petru pocăit de laşitatea lepădării, plângea tâlharul izbăvit, cu lacrimile închinării, plângea Isus slujind smerit şi izbăvind prin ascultare, un nou Adam nemuritor, ce-a înviat spunând „Iertare”!
Isus aducea celor ce au pierdut orice speranţă, nădejdea neînşelătoare a împlinirii tuturor făgăduinţelor divine, nădejde născută pe praful ruinelor oricăror propte omeneşti dar care a umplut inimile celor ce au primit-o de o mare bucurie.
Pentru că acest moment a însumat atâtea profeţii şi a marcat cel mai important moment al nostru ca şi omenire şi anume reîmpacarea cu Dumnezeu, Isus a poruncit sărbătorirea lui de către cei ce aveau să guste din roadele acestor evenimente. Importanţa acestei sărbători nu poate fi înţeleasă decât de cei a căror minte a fost deschisă de Dumnezeu ca să-i pătrundă semnificaţiile. Pentru ceilalţi rămâne un instrument folosit în interes omenesc, un instrument care ia forma necesară îndeplinirii scopurilor de moment.
Instituirea Cinei.
Cina a fost instituită la masa pascală, masă ce prefigura de altfel izbăvirea ce avea să vină prin Isus. Pentru Israel masa pascală era momentul în care îşi aduceau aminte de izbăvirea de sub jugul robiei Egiptene, de momentul când îngerul ce aducea moarte văzuse sângele mielului jertfit şi trecuse pe lângă casele părinţilor lor. Masa pascală purta în modul cum trebuia sărbătorita simboluri ce aveau să fie înţelese deplin abia după mii de ani. Nu insistăm asupra semnificatiei fiecărui element al Paştelui dar vreau să faceţi scurt legătura între mielul paştelui şi Isus, Mielul lui Dumnezeu. Sângele ce a uns uşciorii caselor poporului ales nu arăta spre altceva decât spre Sângele ce urma să curgă pentru izbăvirea din moarte a tuturor credincioşilor.
Deci înainte de prima cină Isus arăta ucenicilor că ceea ce sărbătoreau ei ca popor de mii de ani prefigura evenimentul ce avea să se întâmple în zilele următoare: momentul în care Isus avea să fie Mielul ce-şi dă sângele pentru salvarea omenirii. Si cum în vechime Dumnezeu instituise sărbătoarea Paştelor înaintea evenimentelor propriu-zise, Isus instituie sărbătoarea Cinei înainte de momentele crucificării.
Participanţii la Cină.
Cina este între ultimele evenimente din viaţa de ucenicie a celor ce aveau să fie apostoli. Chiar dacă Isus avea mai mulţi ucenici totuşi alege să petreacă acest moment cu cei de care a fost cel mai aproape, într-un cadru restrâns ferit de priviri curioase. Cina n-a intenţionat a fi o sărbătoare a mulţimilor ci un moment de sărbătoare a celor ce se cunosc îndeajuns pentru a împlini toate simbolurile pe care această lucrare le poartă în sine. Din acest motiv la Cină paricipă membrii activi ai bisericii, membri a caror trăire mărturiseste faptul că sunt parte vie a trupului lui Isus.
Darius M.