„De aceea orice om evlavios să se roage Ție la vreme potrivită! Și chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.” Psalmul 32: 6
Împăratul David ne lasă o învățătură frumoasă despre cum trebuie să trăiască un om evlavios. În momentul în care trece printr-o încercare foarte grea, atunci când trebuie să fugă din fața propriului fiu, el rămâne credincios, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu, înțelegând că tot ceea ce i se întâmplă este din cauza nevegherii lui. De aceea el sfătuiește ca orice om să se roage la vreme potrivită pentru a fi pregătit atunci când trece prin încercări și ispite.
Pentru a nu fi surprins de cel rău și a nu fi doborât atunci când vine încercarea, eu trebuie să fiu pregătit mai dinainte pentru aceasta. Pregătirea constă într-o viață de rugăciune, de trăire după Cuvânt și de veghere asupra ispitelor când vin asupra mea. Când lucrurile sunt liniștite în viața mea, nu trebuie să cad în capcana ațipirii, pentru că tocmai atunci cel rău poate să mă atace și mă poate găsi vulnerabil.
Doamne, ajută-mă să veghez întotdeauna și să nu cad în ispită. Amin!
Emil Guiu, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea