„El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8 : 32)
O dovadă a faptului că un copil al lui Dumnezeu înţelege dimensiunea colosală a mântuirii personale, este că acesta poate trăi plenar fiecare zi din viaţa lui. Poate vei spune: „Am trecut prin atât de multe dezamăgiri. Am pierdut o mulţime de lucruri bune!” Poate că da, dar ia în considerare şi acest lucru: Dacă nu ar fi fost bunătatea lui Dumnezeu, ai fi pierdut totul! De ce să nu fi recunoscător pentru ceea ce ai? Încetează să te uiţi la ceea ce este rău şi uită-te la cea ce este corect. În fiecare zi învaţă să depinzi de harul lui Dumnezeu.
Astăzi ar putea fi ziua în care ar putea să se întâmple un miracol, să primeşti rezolvarea problemelor tale. Să rămâi entuziast, plin de speranţă chiar şi în perioade grele, arată dependenţa ta de ajutorul celui Atotputernic.
Dragul meu, indiferent prin ce ai trecut, indiferent a cui vină a fost, indiferent cât de imposibilă poate să arate situaţia ta, vestea bună este că Dumnezeu vrea să transforme totul în jurul tău şi vrea să restaureze ceea ce a fost furat de la tine. Cel mai mult, El doreşte să refacă relaţia ta cu El.
Dumnezeu nu vrea să te facă să te simţi un pic mai bine, doar pentru câteva zile. Nu, Dumnezeu este în restaurare completă, şi pe termen lung a vieţii tale. El nu vrea ca tu doar să supravieţuieşti la şcoală, sau la serviciu, în căsătorie sau în viaţa ta spirituală, El vrea să transforme totul în jurul tău şi vrea a restabili o relaţie puternică, sănătoasă cu El, ca tu şi eu să depindem în totalitate de El.
Dragul meu, trăieşte-ţi mântuirea în fiecare zi, învaţă să depinzi numai de Tatăl tău Ceresc pentru aceasta. Soluţia este viaţa ta în Hristos, căci despărţit de El nu poţi face nimic, (Ioan 15 : 5) cu El însă imposibilul devine posibil. Nu lăsa ca nimeni şi nimic să oprească alergarea şi entuziasmul tău în slujirea Tatălui Ceresc!
Pastor Dorin Feiereisz