Educaţia religioasă, cunoscută şi sub numele de educaţie creştină, face parte din vastul complex al educaţiei având ca obiective principale educarea copiilor şi adolescenţilor în lumina Sfintelor Scripturi, formarea caracterului creştin al acestora precum şi a unei morale creştine sănătoase.
Exclusă în ţara noastră din sistemul de învăţământ al educaţiei, fiind înlocuită cu cea ateist-ştiinţifică, iată că după cincizeci de ani aceasta a intrat din nou pe făgaş în ultimii treisprezece ani.
Deşi fenomenul educaţional religios ar fi trebuit să ne bucure, totuşi la nivel de ţară situaţia este foarte îngrijorătoare. Rezultatele se situează sub limita admisibilului. Situaţia învăţământului religios se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea din legenda meşterului Manole exprimată prin cunoscutele versuri: „Ce ziua se clădea / Noaptea se surpa…”. Situaţia transpusă la realitatea de astăzi se prezintă astfel: „Ce ziua se preda, noaptea se năruia…” la discoteci, calculatoare, televizoare şi alte atracţii nocturne al căror patron este Diavolul. Acesta, prin agenţii săi, le fură timpul, banii, odihna, tinereţea dar mai ales mântuirea.
Peste 90% din învăţământul religios este practicat de cultele seculare şi deşi există manuale, personal de deservire calificat, programe şcolare, sisteme de evaluare, rezultatele sunt nesatisfăcătoare. Care sunt cauzele insuccesului şcolar în acest domeniu fundamental al educaţiei? Privite în ansamblu iată câteva mai importante:
– Lipsa naşterii din nou a celor mai mulţi care predau religie;
– Tratarea subiectelor cu multă superficialitate;
– Discutarea unor lucruri nesemnificative sau neziditoare cum ar fi: elemente paranormale, superstiţii, extratereştrii, etc.
– Transmiterea unor învăţături din alte surse care nu au nimic în comun cu Sfânta Scriptură;
– Lipsa de efect a învăţăturii religioase asupra caracterului copilului sau tânărului etc.
Având în vedere faptul că numai Biblia este singura carte demnă de luat în considerare ca autoritate de trăire şi de educaţie creştină vom pune întrebarea la care vom da şi răspuns: Ce învaţă Biblia despre educaţia religioasă? Răspunsul este următorul: Educaţia religioasă trebuie să aibă drept scop dezvoltarea aptitudinilor tinerilor pentru orice fel de învăţătură bună bazată pe Sfânta Scriptură astfel încât s-o cunoască bine, să-i înţeleagă mesajul şi apoi să-1 trăiască şi să poată sluji Domnului, dacă există chemare.
Educaţia începe în familie şi toţi care-i învaţă pe copii rămân delegaţi ai părinţilor acelor copii, iar pe de altă parte nimic nu-i eliberează pe părinţi de responsabilitatea lor de bază pentru învăţătura şi disciplina propriilor lor copii. Lecţia principală care trebuie predată este că frica de Domnul este începutul înţelepciunii.
Vom arăta în continuare în ce constă importanţa educaţiei religioase ca obiect sau subiect de studiu.
a). Noi trebuie să atribuim tot ce este bun în lumea aceasta lui Dumnezeu. Apostolul Iacov se exprima în acest sens subliniind că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor în care nu este schimbare şi nici umbră de mutare” (Iacov. 1:17). Atât procesele naturale ale pământului cât şi cursul evenimentelor istorice sunt guvernate de înţelepciunea lui Dumnezeu. Profetul Isaia reda în cartea sa îndemnul divin: „Plecaţi-vă urechea şi ascultaţi glasul Meu! Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pământul? Oare după ce a netezit faţa pământului, nu aruncă el măzăriche şi samănă chimen? Nu pune el grâul în rânduri, orzul într-un loc deosebit şi alacul pe margini? Dumnezeul lui 1-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături. Măzărichea nu se treieră cu leasa, şi roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu băţul şi chimenul cu nuiaua. Grâul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu-1 sfărâmi. Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; minunat este planul Lui, şi mare este înţelepciunea Lui” (Isaia 28:23-29).
„Dar El este înţelept şi aduce nenorocirea şi nu-şi ia vorbele înapoi, ci se ridică împotriva casei celor răi, şi împotriva ajutorului celor ce săvârşesc nelegiuirea” (Isaia 31:2). Astfel, printr-o înţelegere proprie a acestor lucruri suntem determinaţi să-L recunoaştem pe Dumnezeu într-o mai mare măsură.
b). Dumnezeu i-a dat omului responsabilităţi speciale în cadrul creaţiei Sale care cer educarea minţii omului. Iată câteva pasaje biblice care ilustrează acest lucru. „Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-1; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ” (Geneza 1:28).
„L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. Ia-i dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor” (Psalmul 8:5 – 8).
c). Dumnezeu a dat toate felurile de abilităţi oamenilor care trebuie să fie descoperite, scoase şi folosite. O exemplificare tipică găsim în cartea Exodul: „L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn, şi să facă tot felul de lucrări” (31.3-5).
d). Nici intelectualul nu trebuie neglijat. Se poate face mai mult prin educaţie decât prin autoritarianism şi forţă. Înţeleptul Solomon este de aceeaşi părere: „Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni. Înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine” (Eclesiastul 9:17-18).
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea