Încep acest articol printr-o provocare, pentru că nu am să scriu definiţia rugăciunii, o să vă las pe dvs. să formulaţi propriul enunţ al acestui cuvânt – rugăciune – o dată cu practicarea acestei activităţi. Pentru cei dintre dvs. care puneţi timp deoparte şi conversaţi cu Domnul Dumnezeu, în rugăciune, vă doresc să continuaţi; pentru cei care nu vă rugaţi, vă încurajez să vă doriţi tovărăşia lui Dumnezeu, rugându-vă, (Iov 33:26).
Plecând de la adevărul că “… nimic nu e nou sub soare” (Eclesiastul 1:9b), adevăr prin care se înţelege că dorinţele, preocupările, scopurile omului firesc rămân aceleaşi, vă propun să faceţi o autoobservare a omului duhovnicesc, spiritual, a căutării lui după Cel care l-a creat, a dorinţei lui după rugăciune.
Ştim că primii oameni, Adam şi Eva, stăteau de vorbă cu Domnul Dumnezeu, nemijlocit, (Geneza 1:26-27), Cain şi Abel s-au închinat Lui aducând jertfe, (Geneza 4:3,4), oamenii din vremea lui Enos au început să cheme Numele Domnului (Geneneza 4:26) şi exemplele continuă pe tot parcursul existenţei omenirii. Ele sunt reale şi în prezent pentru că „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când în altul, dar omul nu ia seama” (Iov 33:14), VT.
În Noul Testament, ucenicii Îl roagă pe Domnul Isus să-i înveţe cum să se roage (Luca 11 : 1) şi aşa a luat fiinţă rugăciunea domnească Tatăl nostru, rugăciune pe care şi noi, ca şi creştini, o rostim şi prin care exprimăm Slava, Numele, Împărăţia şi Voia Sa, (Matei 6:9-10), recunoaşterea adevărului că numai Dumnezeu se îngrijeşte de nevoile noastre materiale şi spirituale, pâinea, iertarea şi ajutorul Său, (Matei 6:11-12) şi supremaţia lui Dumnezeu, „căci a Ta este împărăţia şi putera şi slava” (Matei 6:13b).
Să continuăm să dialogăm cu Domnul Dumnezeu fie prin rugăciunea personală, în cămăruţa noastră fie prin rugăciunea colectivă, alături de oamenii care trăiesc şi înţeleg frica de Dumnezeu (Proverbe 2:5), Biserica, pentru ca cei aflaţi în grija noastră să-L cunoască personal pe Isus Hristos şi Cuvântul Său, pentru ca Bunul Dumnezeu să-i păzească de rău, sub toate aspectele lui, pentru ca să fie sfinţi în gândire, faptă şi caracter, pentru unitate în credinţă, pentru a aduce şi pe alţii la Hristos, pentru a rămâne în dragostea şi prezenţa lui Dumnezeu până va reveni Domnul nostru Isus Hristos, (Matei 24:42). Amin.
Liliana Popa, Biserica Creştină Baptistă ”Speranţa”, Rm. Vâlcea