Neprihănirea poate fi definită ca fiind starea de perfecţiune lipsită de păcat. Aceasta constituie un subiect al cărţii Romani. Aici Apostolul Pavel sublinia faptul că în Evanghelia lui Hristos „este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă, după cum este scris: „cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17).
Subiectul acesta cuprinde două mari aspecte şi anume, primul este legat de neprihănirea omului, iar al doilea de neprihănirea lui Dumnezeu (caracterului Său drept). Vom analiza doar neprihănirea prin credinţă a omului.
Biblia afirmă că omul, în el însuşi, este lipsit de neprihănire. Nimeni nu este neprihănit. Psalmistul David spune că „toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele…” (Psalmi 14:3-4). Asemenea exprimări sunt peste tot în cărţile Bibliei şi aceasta nu ne miră, pentru că fiecare poate constata acest lucru. Din cauza lipsei neprihănirii merităm mânia lui Dumnezeu. Aceasta, spune Pavel, „se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18).
Dar alături de această primă constatare, ce arată lipsa de neprihănire a omului, Biblia conţine şi vestea bună, că Dumnezeu este cel care ne dăruieşte neprihănirea. Despre Avraam în vechime se spune: „… a crezut pe Domnul, şi Domnul I-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6). Apoi David, Isaia şi mulţi alţii în Vechiul Testament, vorbesc aşa de frumos despre neprihănirea pe care o dă Domnul. Trecând la Noul Testament, Evangheliile conţin tocmai această veste bună; iar Pavel face o adevărata pledoarie în scrierile sale, pentru ceea ce dă Domnul omului, atunci când acesta crede în Isus Hristos. În Romani 3:21-22 el spune: „Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţă în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.”
Pavel privea ca o pierdere toate acele lucruri care cândva erau pentru el un câştig şi le socotea ca un gunoi ca să câştige pe Hristos şi să fie găsit în El, nu având o neprihănire a lui pe care o dă Legea, ci „aceea care se capătă prin credinţă în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă” (Filipeni 3:7-8).
Dumnezeu ne consideră a avea neprihănirea lui Hristos. După cum credinţa lui Avraam „i-a fost socotită neprihănire…”, la fel, orice copil credincios al lui Dumnezeu, va primi neprihănirea doar prin credinţă. Credincioşii sunt numiţi neprihăniţi atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul. Pot fi aduse adevărate salbe de texte spre exemplificare, dar ceea ce ar trebui să ne intereseze sunt responsabilităţile aferente unei vieţi neprihănite. O astfel de viață trebuie să slujească neprihănirea. În felul acesta, sfatul apostolului Pavel este bine venit: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii” (Romani 6:13).
O viaţă neprihănită trebuie apoi să tânjească după neprihănire. Domnul Isus îi numea fericiţi pe cei „flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi” (Matei 5:6).
Mai departe, o astfel de viaţă, trebuie să împlinească neprihănirea. „Dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată!” (Amos 5:24). Iar Domnul în predica de pe munte se exprimă astfel: „Căci dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5:24). Apostolul Pavel, la rândul lui, ne sfătuieşte să îmbrăcăm neprihănirea: „să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie care o dă adevărul” (Efeseni 4:24). „Staţi gata, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii…” (Efeseni 6:14).
Ne vom opri deci la îndemnul Domnului Isus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).
Aici, Domnul Isus, în primul rând, stabileşte o nouă ordine a priorităţilor, dar în acelaşi timp vrea să ne spună că, a căuta şi a avea această neprihănire ce se obţine doar prin credinţă, nu este ceva opţional pentru noi, ci este imperios necesară.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea