„Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucrurile care nu se vedeau şi plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” (Evrei 11:7)
În capitolele 6-9 din cartea Geneza, ni se relatează despre Noe. Pe vremea lui, răutatea omului era mare pe pământ, toate întocmirile gândurilor din inima omului erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău – (Geneza 6:5). Lui Dumnezeu îi pare rău că l-a creat pe om şi a hotărât să nimicească orice făptură de pe faţa pământului (Geneza 6:7), dar Noe capătă trecere înaintea lui Dumnezeu. În cap.6:9, ni se spune cum era Noe, cum trăia El în mijlocul oamenilor din vremea lui:” Noe era un om neprihănit, fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu”. Dumnezeu îi spune lui Noe”……sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea mea, fiindcă a umplut pământul de sâlnicie; iată am să-i nimicesc împreună cu pământul (Geneza 6:13). Dumnezeu îi spune să facă o corabie de lemn de chiparos şi s-o tencuiască cu smoală şi îi dă şi dimensiunile cât să fie de lungă, cât de lată şi cât de înaltă. El îi spune că va trimite un potop care va nimici întreg pământul. Potrivit unor estimări corabia ar fi avut 134 m lungime, 22 m lăţime şi 13 m înălţime. Prin urmare, volumul ei total ar fi fost de aproximativ de 40.000 mc, ceea ce înseamnă că era aproape egal cu cel al luxosului Transatlantic Titanic.
În Geneza 6:22, se spune.” Aşa a făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu”.
După construirea corabiei, Dumnezeu îi porunceşte să intre în corabie, el, familia lui şi o parte din vieţuitoarele pământului”(Geneza capitolul 7) Dumnezeu trimite potopul, timp de 40 de zile şi 40 de nopţi plouă încontinuu şi toate vieţuitoarele de pe faţa pământului sunt nimicite.
Ce pot învăţa eu?
Un om care spune că are credinţă în Dumnezeu , nu acceptă compromisul. Despre Noe se spune că era un om neprihănit, fără pată între cei din vremea lui. Noe umbla cu Dumnezeu (Geneza 6:9).
Într-o lume coruptă, Noe îşi păstrează integritatea, nu se compromite. Privind în jurul meu văd atâtea compromisuri pe care le fac oamenii şi sunt dezamăgit. În Matei 5:13, 14, Domnul Isus spune:” Voi sunteţi sarea pământului…, voi sunteţi lumina lumii….”. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”.
Un alt lucru pe care îl învăţ de la Noe este credinţa lui. Geneza 6:22- Aşa a făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu”. Noe acţionează prin credinţă, nu văzuse niciodată ploaie pe pământ, construieşte corabia pe uscat deşi oamenii îl batjocoreau şi cu toate acestea el continuă să facă tot ce-i poruncise Dumnezeu. În Evrei 11:7, ni se spune: „Prin credinţă Noe când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucrurile care nu se vedeau şi plin de o teamă sfântă a făcut un chivot ca să-şi scape viaţa….” În Evrei 11:6, stă scris: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”
În concluzie, Noe îşi păstrează integritatea într-o lume coruptă. Cum sunt eu în mijlocul oamenilor unde El m-a aşezat? Îmi păstrez integritatea sau accept compromisul?
Noe a făcut tot ce i-a poruncit Dumnezeu. Fac eu tot ce-mi porunceşte Dumnezeu, umblu eu prin credinţă ca şi Noe?
Mugurel Ștefan, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea