„Propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.” – 2 Timotei 4:2
Este un compliment minunat să poţi spune despre cineva că te poţi baza pe el. Dependibilitatea este necesară pentru succes în orice acţiune. Există destul de des o tendinţă în fiecare congregaţie de a se pleca ocazional, poate vara sau iarna, când şcoala este în sesiune sau în vacanţă, dar noi trebuie întotdeauna să ne amintim de faptul că Creştinismul nu este o religie sezonieră. Tragedia bisericii o constituie „membrii sezonieri”. Spasmodici, convulsivi, independenţi, astăzi reci, mâine fierbinţi, azi aici, mâine duşi. În contrast cu acest fel, există exemplul celor pe care te poţi baza la fiecare serviciu. Ei sunt pe locurile lor, iar dacă n-ar fi acolo ceva n-ar fi în regulă. Dependenţi!
Privind mai profund la pasaj să facem mai întâi:
I. O analiză a textului
Acest pasaj (2 Timotei 4:1-8) prezintă marea şi cea din urmă provocare a lui Pavel către Timotei. Pavel este unul din întemniţaţii Romei, iar moartea sa este iminentă: „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, judecătorul cel drept. Şi nu numai rnie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:6-8).
Această provocare este în versetul doi, iar motivul îl constituie versetul trei: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” Îndemnul era pentru un evanghelist, dar textul este aplicabil la toţi. Creştinii trebuie să fie perseverenţi, stăruitori, urgenţi. Cuvântul grecesc „ephistemi” înseamnă: „a pune la” (dispoziţie), „a fi gata”, „aproape”.
Creştinismul cere un spirit de a fi gata. Pe Tit, Pavel îl îndeamnă: „Adu-le aminte să fie supuşi stăpânilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun.” (3:1). Iar fraţilor din Roma le scrie: „Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma” (Romani 1:15). Iar celor din Corint le scria în cea de-a doua epistolă: „Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (12:15). Când datoria o cere, creştinul trebuie să fie aproape.
Creştinii trebuie să fie urgenţi, la timp şi ne la timp. Aceasta înseamnă în mod simplu, „în toate timpurile”, oportune şi neoportune; uşoare şi grele; când doreşti şi nu. Nu există „în afara timpului” la creştin. Este o problemă de şapte zile pe săptămână şi douăzeci şi patru de ore pe zi.
În al doilea rând să mai observăm faptul că:
II. Natura creștinismului este credincioșie
Creştinismul este o practică şi nicidecum o simplă profesie. Acesta nu este o simplă filosofie intelectuală, nici un sentiment emoţional, ci o demonstraţie practică. Căci spunea Iacov: „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (1:27). Iar Domnul Isus, în Predica de pe Munte, concluziona: „Nu orişicine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri” (Matei 7-21). Credinţa mântuitoare este una lucrătoare. În acest sens, Iacov se întreabă: „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-1 mântuiască?” (2:14). Iar dragostea acceptabilă este una lucrătoare de asemenea: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile lui nu sunt grele” (l Ioan 5:3). Şi apostolul Pavel, când le scrie tesalonicenilor, sublinia acelaşi lucru: „Căci ne aducem aminte fară încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Cristos” (l Tesaloniceni 1.3).
Creştinismul este o practică ce cere înflăcărare, ardoare, pasiune, fierbinţeală. Cei leneşi vor fi mustraţi, ca robul din Evanghelie: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de unde n-am vânturat… aruncaţi-1 în întunericul de afară, acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 25:26,30).
Domnul cere ca noi să fim fierbinţi în zel. „În sârguinţă, fiţi fară preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului” (Romani 12:11). „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura mea” (Apocalipsa 3:15-16).
Fiecare parte a lucrării Domnului trebuie să fie făcută cu hărnicie şi ardoare: învăţătura, predicarea, lucrarea personală, frecventarea, cântare etc. Aşa îndeamnă şi Eclesiastul: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (Eclesiastul 9:10).
Creştinismul este o practică care cere ardoare constantă. „La timp şi ne la timp”, înseamnă constanţă. Nu trebuie să abandonăm niciodată! Căci spunea Domnul Isus: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62).
A noastră este religia lui „întotdeauna”, „De aceea preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, sporiţi întotdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15:58). „Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea” (Filipeni 2:12). „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). „Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3:15).
În al treilea rând:
III. Creștinismul nu este o religie sezonieră
Creștinismul nu este circumstanțial în natură. El nu depinde de:
Loc. Noi trebuie să fim creştini oriunde ne aflăm. Religia fariseului depindea de locul unde era – el o practica la colţul uliţei sau pe locurile din faţă. Domnul Isus îndemna: „Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata” (Matei 6:2,5). „Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi…” (Luca 14:8).
Creştinul sezonier este bun la biserică, dar nu aşa de bun acasă sau la slujbă; un sfânt în prezența predicatorului, un reprobat acolo unde locuieşte. Totul depinde de circumstanţe.
Timp. Noi trebuie să fim creştini fără deosebire de ziuă sau oră. Creştinul sezonier este zelos cu excepţia perioadei când este în vacanţă: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25). Creştinul sezonier slujeşte bine la ora 11, dar nu şi la zece. El comemorează pe Cristos duminica, dar nu şi miercurea.
Vreme. Noi trebuie să fim creştini indiferent de vreme, mulţi sunt constanţi pe timp de vreme frumoasă, alţii abandonează când plouă. Noi trebuie să fim mereu pentru Domnul, chiar dacă nu este prea cald sau prea frig, prea umed sau prea uscat.
Sentimente. Noi trebuie să fim creştini indiferent de sentimentele noastre. Creştinul sezonier lucrează când se simte bine, dar se eschivează la o durere de cap. Se roagă lung şi cu voce tare când este bolnav, dar uită să se roage când este în stare bună.
Care sunt motivele pentru a nu fi creştin sezonier? Testul adevărat al creştinismului constă în slujire, indiferent de împrejurări.
Cât de multă credinţă şi dragoste s-ar cere dacă cineva ar locui alături de casa de adunare, vremea ar arăta întotdeauna temperaturi foarte ridicate, dar acesta s-ar bucura de o sănătate bună, excelentă şi n-ar avea în schimb nimic de făcut? Ar trebui să meargă chiar în astfel de împrejurări plăcute, dar aceasta nu va testa devotamentul nostru. În slujirea lui Cristos trebuie să jertfim: sentimente, comoditate, timp.
Incertitudinea viitorului ar trebui să ne inspire la ardoare constantă. Moartea e sigur că vine şi ce este dacă aceasta mă găseşte la serviciul meu în loc de Casa Domnului; la soare pe plajă în loc de a mă închina cu sfinţii? Ce se întâmplă dacă sfârşitul va fi pentru mine când plouă sau când am o durere de cap, iar acestea m-au împiedicat în a-mi face datoria? Domnul Isus îi învăţa pe oameni: „De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei 24:44). Iar Pavel le scria tesalonicenilor: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului, De aeeea veghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5:4-6).
Pot fi gata pentru Domnul meu doar atunci când îmi fac creştinismul o problemă de şapte zile şi de douăzeci şi patru de ore. Dacă nu, El poate veni când sunt la datorie sau poate veni când nu sunt.
Exemple de creştini sezonieri sau temporari: Ioan Marcu (umbrit de dificultăţi: Fapte 13:13); Dima (umbrit de atracţii lumeşti: 2Timotei 4:10); galatenii (umbriţi de erezii: Galateni 1:6).
Exemplul unui creştin constant: Pavel (credincios în închisoare, în afara ei: când a avut sprijin şi când n-a avut; cu prieteni, fără prieteni). A practicat ceea ce a predicat!
Dacă Domnul ar trebui să vină în vara aceasta, săptămâna aceasta, astăzi, mă va găsi la postul datoriei? Religia sezonieră sau temporară este una de noroc – poate înăuntru, poate afară. Nu ne putem permite să luăm o şansă.
„Fii credincios până la moarte” (Apocalipsa 2:10).
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea