„Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Romani 6:1-2).
Întrebarea apostolului Pavel se referă la faptul dacă învăţătura Evangheliei permite sau încurajează trăirea în păcat? Răspunsul este un categoric NU.
Biblia învaţă siguranţa veşnică a credinciosului, dar nu şi continuarea credinciosului în practica păcatului. Apostolul Ioan spunea: „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”(1 Ioan 3:9).
Nu este normal să păcătuim cu noua natură. Nu trebuie să păcătuim ca să se înmulţească harul. Nu trebuie să continuăm să păcătuim întrucât acum suntem uniţi cu Hristos. Nu este raţional. Nu mai este nevoie să trăim în păcat întrucât dominaţia păcatului a fost zdrobită prin har. Acesta este elementul „apel”. Nu avem voie să mai trăim în păcat întrucât am lăsa păcatul din nou să fie stăpânul nostru. Acesta este elementul „poruncă”. Păcătuind, această stare ne va duce la dezastru. Acesta este elementul „avertizare”. Câteva întrebări pot fi puse iar răspunsul îl vom da în lumina Sfintelor Scripturi.
Păcatul a început odată cu căderea lui Lucifer, din locul sfinţeniei şi al curăţeniei, a început cu răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu. Citim despre aceasta în cartea profetului Isaia: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!” (Isaia 14:12-15). A fost aşadar o răzvrătire în cer condusă de diavolul.
Păcatul este un monstru teribil, o boală înfiorătoare, de moarte şi datorită păcatului un blestem este plasat asupra rasei umane. Prima expresie a păcatului în rândul rasei lui Adam a fost în grădina Edenului. Să păcătuim mereu, când ştim că Satan înşelătorul, mincinosul, balaurul, fiara, agitatorul şi urâtorul nostru este autorul păcatului?
- Să păcătuim mereu când ştim istoria păcatului?
Păcatul a început în cer, dar istoria lui este întunecată şi înfiorătoare. Pentru Adam a fost un timp înfiorător. Pământul a fost blestemat din cauza omului. El urma să-şi câştige existenţa prin sudoarea frunţii. Femeia urma să aibă dureri la naştere. Apoi au fost aruncaţi din grădina Edenului. Urma apoi să moară din punct de vedere fizic. Istoria păcatului a fost întunecată, groaznică, de-a lungul vremurilor. Pentru David, prin pierderea unui copil, moartea fiilor şi umilinţa publică a nevestelor sale. Pentru Lot, distrugerea cetăţilor în care trei fiice au fost omorâte, prefacerea nevestei sale într-un stâlp de sare. Acan şi-a pierdut întreaga familie precum şi propria lui viaţă. Anania şi Safira au fost omorâţi din cauza păcatului.
- Să păcătuim mereu când cunoaştem curentul păcatului?
Curentul acestuia este şi a fost întotdeauna în jos. Lot a coborât în Sodoma şi Gomora. Avraam a coborât în Egipt. Multe ţări au căzut din cauza păcatului. Israel a avut multe căderi. Imperiul Roman a căzut din cauza păcatului. Dacă şi America va avea o cădere, aceasta se va întâmpla din cauza păcatului care pătrunde lent în societate. Şi în copilul lui Dumnezeu păcatul începe de la un lucru mărunt apoi se amplifică.
3. Să păcătuim mereu când cunoaştem rezultatele păcatului?
Să ne gândim la căminele distruse şi la vieţile ruinate. Divorţuri, sinucideri, violenţe în familie, neascultare, trăire în păcat, dezbinări şi altele. Să nu uităm moartea fizică şi spirituală. Pavel sublinia că „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).
Iacov arată, de asemenea, că „păcatul odată făptuit, aduce moartea.” (Iacov 1:15b). Pierderea răsplătirilor, nefericirea şi nemulţumirea personală, întristarea, durerea, toate acestea sunt rezultate ale păcatului.
- Să păcătuim mereu când recunoaștem păcatul în propriile noastre vieți?
Când ştim că eşuăm în a face ceea ce ne cere Dumnezeu să facem? Când sunt probleme în profesarea credinţei, a botezului, a calităţii de membru? Când trebuie să mărturisim, să facem vizite, să contactăm pe alţii pentru Hristos? Când trebuie să facem binele, să ne jertfim pe noi înşine şi tot ce avem? Când trebuie să folosim talanţii pentru Dumnezeu?
Când trebuie să dăm dovadă de credincioşie în toate? Din nou îl voi cita pe Iacov care în sensul acesta spunea: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17).
Când facem ceva care ştim că este greşit, vom continua mereu în acea stare? Să ne gândim la bârfă, minciună, vorbire de rău. Sau la furt, pălăvrageală ori la adulter, homosexualitate, malahie ori imoralitate de orice fel, beţii, abuz de droguri. Să păcătuim mereu în faţa Cuvântului lui Dumnezeu? Răspunsul ni-1 dă autorul epistolei către Evrei: „Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui loc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.”(Evrei 10:26-27).
- Să păcătuim mereu când cunoaştem remediul păcatului?
Să ne întoarcem la Isaia unde însuşi Domnul ne cheamă să ne judecăm: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:18). Suflete pierdut, vei păcătui mereu când Dumnezeu spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28)? „Şi Duhul şi mireasa zic: „Vino!” şi cine aude, să zică: „Vino!” şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22:17).
O, copil al lui Dumnezeu, vei continua oare să mai trăieşti în păcat când Dumnezeu îţi spune: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:1-2)
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea