Semnele unei convertiri adevărate sunt următoarele:
1. S-a produs pocăinţa adevărată – inima zdrobită şi necăjită caută la Dumnezeu îndurare şi har.
2. A răsărit o nouă înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu şi supunere faţă de autoritatea Sa.
3. Prezenţa unui sentiment puternic de ataşare şi apartenenţă la poporul lui Dumnezeu, prin care ştim că am trecut de la moarte la viaţă.
4. Manifestarea unei noi abilităţi minunate de a ne ruga, inclusiv laudă şi cereri spirituale; iar rugăciunile primesc răspuns.
5. Se primeşte o nouă inimă, împreună cu o nouă bucurie, caracter, gusturi şi dorinţe, deoarece credinciosul a fost eliberat de lume şi a fost călăuzit înspre lucrurile lui Dumnezeu. Cu noua inimă procesul de sfinţire a început: dorinţa de a-L asculta şi de a-L mulţumi pe Dumnezeu.
6. Pacea lui Dumnezeu şi sentimentul iniţial de aparţinere (asigurarea) sunt puse în inimă de către Duhul Sfânt.
7. Atacurile lui Satan sunt simţite acum prin noi ispite, îndoieli şi temeri. Războiul spiritual a început.
Semnele convertirii apar în mod simultan?
Din numeroasele exemple de convertiri din Biblie observăm cum convertirea, văzută din punct de vedere uman, este uneori o experienţă neaşteptată iar alteori un proces bine desenat. Luminarea şi înţelegerea pot apărea treptat, pe măsură ce păcătosul ajunge la convingere. S-ar putea să fie vorba adesea de o criză tergiversată înainte ca toată rebeliunea să fie răpusă şi păcătosul este smerit înaintea lui Dumnezeu. Primele rugăciuni de căinţă ale celui ce îl caută pe Dumnezeu pot fi, prin urmare, mai puţin decât satisfăcătoare pentru marele Căutător de inimi şi o perioadă de mai multă convingere şi căutare poate deseori preceda momentul în care păcătosul este cu conştiinciozitate născut din nou.
Unele semne ale harului pot apărea în stadiile timpurii ale lucrării Duhului Sfânt în inimă. Dar numai atunci când întunericul este în totalitate transformat în lumină, vinovăţia în iertare şi moartea în viaţă, toate semnele vor străluci clar.
Folosirea semnelor de către lucrătorii creştini
Folosirea semnelor convertirii este o măsură de siguranţă împotriva acordării unei asigurări premature de mântuire a unei persoane care caută mântuirea, fapt care reprezintă cel mai mare pas înapoi al „decizionismului” modern. Deseori în întâlnirile evanghelistice oamenii sunt încurajaţi să ia o decizie uşoară sau să dea o simplă încuviinţare Evangheliei. Dacă răspund acestei chemări li se spune imediat că sunt mântuiţi, adesea indiferent de ceea ce simt. Haideţi să ne închipuim că un predicator sau un alt lucrător creştin a asigurat o persoană că sufletul ei este mântuit, chiar dacă nu există nici o dovadă a acestui lucru. Haideţi de asemenea să presupunem că această persoană este sinceră într-un mod oarecum moderat; Domnul nu i-a dat încă conştiinţa binecuvântărilor unei noi naşteri, deoarece căinţa sa este prea superficială. Dacă Duhul Sfânt este la lucru, atunci la timpul potrivit o va face pe acea persoană să devină mai îngrijorată de păcat şi apoi să se căiască cu adevărat. În acest caz totuşi, asigurările greşite date de lucrătorul creştin pot afecta în mod serios progresul acelei persoane, pentru că ea îşi închipuie că este deja mântuită.
Pe măsură ce zilele trec, această persoană poate deveni din ce în ce mai îngrijorată de faptul că nu a avut loc nici o schimbare în viaţa sa. Acest fapt va rezulta într-o altă problemă. Predicatorul sau consilierul spiritual a insistat că a fost convertit şi i-a spus că din punct de vedere dogmatic nu mai era nimic de făcut. I s-a spus că a devenit o persoană convertită indiferent de ceea ce simte. Rezultatul este că acea persoană va deveni tot mai confuză şi îşi va pierde încrederea în consilierul său spiritual şi foarte probabil, pentru un timp, şi în mesajul Evangheliei.
Lecţia este, când îi ajutăm pe cei ce-L caută pe Domnul trebuie să le dăm promisiunea mântuirii aşa cum o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă îl vei căuta pe Domnul îl vei găsi, dacă îl cauţi cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.” Cuvintele cheie aici sunt „dacă” şi „tot”.
Dacă predicatorul sau lucrătorul în acest caz i-ar fi cerut acelei persoane pur şi simplu să se căiască şi să i se ofere Domnului, adăugând că dacă face acest lucru din toată inima va fi mântuită, nu ar fi apărut nici o confuzie. Dacă predicatorul sau lucrătorul nu ar fi insistat că acea persoană este cu siguranţă mântuită, şi-ar fi păstrat ocazia de a o ajuta şi în zilele următoare.
O dată ce acea persoană şi-a dat seama că încă nu este mântuită, ar fi fost pregătită să îşi reevalueze relaţia cu Dumnezeu şi s-ar fi întors la predicator sau lucrător pentru a o ajuta. Atunci slujitorul lui Dumnezeu ar fi avut ocazia să-i descrie unele din greşelile pe care le fac unii oameni când îl caută pe Dumnezeu. Ar fi putut să o întrebe pe acea persoană dacă crede doar în jertfa de pe Calvar, fiind încredinţată că nu poate contribui cu nimic la propria mântuire. Ar fi putut să o întrebe dacă se încredinţa cu adevărat guvernării şi autorităţii Domnului, renunţând la propriile ambiţii şi dorinţe. Ar fi putut să o provoace pe acea persoană în aşa fel încât să fie sigură că pocăinţa sa este adevărată şi că nu mai ţine alte obiceiuri păcătoase ascunse, în speranţa că poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără a se căi de ele.
Un consilier înţelept, bineînţeles că nu ar căuta să afle păcatele acelei persoane în cele mai mici detalii, ci ar da exemple generale în privinţa nevoii de a se întoarce de la toate activităţile păcătoase şi de a renunţa la toţi idolii. (Să ceri amănunte înseamnă a te juca de-a preotul şi acest lucru duce la două rezultate dezastruoase. Unul ar putea fi că conştiinţa persoanei vinovate ar putea fi împăcată o dată ce s-a confesat unui predicator, astfel că nu se mai simte îndeajuns de împovărat pentru a-I mărturisi păcatul lui Cristos. Celălalt rezultat ar putea fi ca acea persoană să regrete mai târziu faptul că i-a împărtăşit unui predicator sau unui consilier spiritual păcatul său şi să fie prea ruşinat de a mai veni la biserică. Din păcate, aceste rezultate sunt produse de obicei de către consilieri spirituali neglijenţi care ascultă relatări ale păcatelor în cele mai mici detalii.)
În mai multe feluri un consilier spiritual înţelept ar fi putut să fie în continuare un instrument al lui Dumnezeu pentru sufletul acelei persoane. Convertirea este o lucrare a Duhului Sfânt, iar slujitorii Domnului nu trebuie să se grăbească să finalizeze lucrarea Sa înainte de vreme.
Bineînţeles că trebuie să fim atenţi să nu facem o altă greşeală. Închipuiţi-vă pe cineva care a experimentat convingerea de păcat şi s-a căit şi s-a predat cu adevărat Domnului din toată inima, astfel încât această persoană are o experienţă reală a harului lui Dumnezeu prin convertire. Totuşi, după ceva vreme acest convertit adevărat suferă de lipsă de siguranţă. Mai devreme sau mai târziu el îl acostează pe un pastor sau pe un creştin mai vârstnic pentru a-i povesti despre îndoielile şi problemele sale. Dacă acest convertit a fost mântuit dintr-un anturaj necreştin, s-ar putea să nu ştie să se exprime prea bine în termeni spirituali, iar rezultatul va fi că acel consilier spiritual va presupune că este neconvertit şi îl va sfătui să se întoarcă la Calvar şi să se căiască încă o dată.
Consilierile insensibile au produs mari dureri de inimă în cazurile în care nu s-a recunoscut o convertire adevărată, iar credincioşii neasiguraţi au fost respinşi din compania celor răscumpăraţi. Am subliniat deja că s-ar putea ca un lucrător creştin să trebuiască să hotărască dacă există dovada unei convertiri adevărate în viaţa unei persoane căreia îi lipseşte siguranţa. Dacă există, atunci datoria noastră va fi să îi arătăm această dovadă sufletului nesigur. Va trebui să o ajutăm pe acea persoană să găsească o anumită măsură de încurajare şi asigurare din lucrurile pe care Domnul le-a făcut deja în viaţa sa. S-ar putea să trebuiască să îi arătăm acelei persoane că este greşit ca cei convertiţi cu adevărat să nu îi mulţumească lui Dumnezeu pentru fiecare dovadă a lucrării Duhului Sfânt şi să nu îl laude pe Domnul.
Este vital pentru noi să cunoaştem semnele convertirii dacă vrem să fim ajutoare spirituale competente pentru alţii. Este de asemenea vital dacă vrem să ne împlinim datoria biblică de a spori numărul membrilor din biserica noastră locală. În istoria bisericilor creştine cele mai mari probleme au apărut întotdeauna din cauza oamenilor nemântuiţi care erau membri în biserică. Cum a reuşit infiltrarea modernismului să şteargă Evanghelia adevărată din atâtea denominaţii protestante occidentale de-a lungul ultimelor sute de ani? Ce a făcut ca nenumărate biserici evanghelice să fie răsturnate de valul de creştinism „lumesc” care a apărut abia acum trei decenii? Explicaţia biblică este: prezenţa a atât de mult lemn, fân şi trestie în biserici.
Sarcina din Evrei 12:15 a fost clar ignorată printre noi: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” O persoană care a căzut din harul lui Dumnezeu este o persoană care nu mai are parte de o convertire adevărată. Dacă o astfel de persoană este primită în biserică, acea persoană ar putea deveni în scurt timp o cauză de nelinişte şi declin spiritual. Orice biserică locală care admite membri fără atenţia corespunzătoare va ajunge să fie trasă în jos de oamenii nemântuiţi şi să intre într-o stare de probleme şi apostazie spirituală.
În legătură cu intervievarea candidaţilor pentru botez se vor face inevitabil greşeli. În mod cert, „testele” noastre nu trebuie să fie prea riguroase, pentru că nu trebuie să fie imposibil pentru o persoană să devină membru într-o biserică. Dar trebuie să ne uităm cu atenţie şi să facem tot posibilul să ne asigurăm că mâna dreaptă a părtăşiei este întinsă doar celor care dau o dovadă adevărată că au experimentat convertirea. Pentru această lucrare trebuie să avem o cunoştinţă amănunţită a acestor semne ale harului.
În Noul Testament se face referire şi la alte semne ale convertirii, dar acest studiu s-a oprit doar asupra acelora care sunt cel mai uşor de recunoscut. Chiar şi în Faptele apostolilor capitolul 2 se află un alt semn important pe care, pentru a fi scurţi l-am pus aici. Luca spune că oamenii convertiţi de Ziua Cincizecimii „continuau în învăţătura apostolilor şi în frângerea pâinii”. Este un semn al harului faptul că cei convertiţi cu adevărat vor să I se închine Domnului şi să îi arate dragostea lor pentru El. Ei nu trebuie să fie căutaţi şi convinşi de acest lucru. Ei nu au (fără un motiv bun) o frecvenţă redusă la Casa lui Dumnezeu. S-ar putea spune mai multe lucruri în legătură cu acest subiect, iar cititorul ar putea să clasifice acest lucru în mintea sa ca şi al optulea semn.
Fie ca Domnul să ne ajute să judecăm cu înţelepciune în căutarea noastră de a ajuta sufletele nevoiaşe. Şi fie ca El să ne facă să fim mereu conştienţi de faptul că convertirea este lucrarea Duhului Sfânt. Orice am face, nu trebuie niciodată să preluăm noi controlul asupra prerogativelor Sale divine şi suverane.
A. N.