Biblia ne spune că: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1:11). Acest verset intensifică cele spuse în versetul 10. Aici este dezvăluită o ruptură de neînţeles, deosebit de dureroasă: „El era în lume şi lumea a fost făcută prin EL, dar lumea nu L-a cunoscut”. Lumea şi Isus Cristos nu sunt de aceeaşi parte! Ce este lumea? De trei ori este vorba despre ea. Mulţi comentatori o limitează la omenire. Dar loan 12:31; 14:30; 15:18; 17:5, 24 contrazic o astfel de limitare.
Lumea este creaţia înstrăinată de Dumnezeu, dar concentrată în omenire. Ea se alătură lui „era” din v. 4 şi 9. De aceea cuprinde întreaga existenţă a lui Isus din clipa în care le-a transmis lucrurilor create viaţa (v.4), până la venirea Lui în trup. Isus nu a încetat să fie viaţa – o afirmaţie, pe care Evrei 1:3 o exprimă prin cuvintele: „El ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui”. Reacţia lumii, faţă de permanent prezentul Mijlocitor al vieţii şi al creaţiei, este absolut de neînţeles: „Lumea nu L-a cunoscut”. Întregul Nou Testament este străbătut de această temă: că Isus nu a fost recunoscut. Pe cruce, Isus spune despre cei care L-au răstignit: „Nu ştiu ce fac” (Luca 23:34).
În Epistola către Romani, Pavel scrie: „Israel a căzut într-o împietrire” (Romani 11:25). Şi conform 1 Corinteni 2:8, îngerii răi nu au cunoscut planul de mântuire al lui Dumnezeu în Isus Cristos. Desigur că Isus din Nazaret, nu a fost pentru ei toţi un necunoscut! Însă importanţa Lui pentru mântuire a rămas ascunsă pentru lume, pentru îngerii căzuţi şi pentru oamenii căzuţi. Isus a avut deci parte de aceeaşi soartă, ca cea a Dumnezeului triunic, conform Romani 1:19.
Numai într-un singur loc a fost recunoscut Isus ca Lumina adevărată şi mântuitoare: acolo unde ucenicii L-au urmat prin credinţă (Ioan 6:66).
Nu avem voie să uităm că, pentru cunoscut, textul biblic nu se referă la o logică a minţii, în sens grecesc, care funcţionează „neutru”, ci se referă la o cunoaştere izvorâtă dintr-o relaţie practică şi din încredere (Ioan 7:17). Însă lumea nu a dobândit o astfel de cunoaştere, pentru că a refuzat să-L urmeze pe Isus. Necunoaşterea este deci un păcat(Romani 9:32).
Poate că pe mulţi îi preocupă întrebarea: există un Cristos ascuns („latent”), care lucrează şi în religiile necreştine? Expresia „El era în lume” s-ar putea să indice acest lucru. Dar tocmai că nu se spune că Isus Cristos „era” prezent în alte religii, ci că nu a fost recunoscut, în mod vinovat, de întreaga lume ca Fiul lui Dumnezeu – nici de „lumea religiilor”! Propoziţia „lumea nu L-a cunoscut”, include, nu exclude religiile oamenilor. Chiar şi despre Israel se spune: „N-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu” (Romani 10:3). Deci imaginea unui „Cristos latent”, în afara revelaţiei biblice, este greşită. Binele prezent în alte religii şi care sălăşluieşte într-o oarecare măsură în om provine din amintirea originară dinainte de căderea în păcat sau din observarea creaţiei, nu însă dintr-o lucrare de revelare a lui Cristos, care se foloseşte de religii necreştine.
Versetul 11 din Ioan cap. 1 identifică cele spuse în versetul 10. Necunoaşterea vinovată devine neacceptare vinovată. Contrastul iese la iveală în întregime: „A venit la ai Săi şi ai Săi nu l-au primit”.
„Ai Săi” ne arată că acum este vorba în primul rând de omenire. „A venit” se referă la o venire în istorie, în trup (v.14). Cine sunt ai Săi, se înţelege cel mai bine din Psalmul 24:1: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi toţi cei ce o locuiesc”. Ai Săi cuprinde deci pământul şi oamenii. Aici mai există încă un element de creaţie, astfel încât v.11 s-ar mai putea traduce şi astfel: „A venit pe pământ”. Însă tocmai pe pământul pe care L-a creat El, ca şi Cuvântul lui Dumnezeu (v.3,10) şi care deci îi aparţine. Împotriva a tot „ce se cuvine”, oamenii nu îl vor: Ai Săi nu L-au primit. Ai Săi sunt acum oamenii, care îi aparţin la fel ca pământul, care ar trebui să se bucure şi să fie recunoscători că le vine Domnul”. Versetul 11 este în strânsă legătură cu pilda vierilor din Matei 21:33. Acolo, Isus povesteşte cum a fost soarta stăpânului viei: ,Au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât” (21:39). De altfel, cuvântul grecesc pentru „primit” implică în acelaşi timp „a învăţa de la cineva” (1 Corinteni 15: 3). Ceea ce a oferit Isus în Matei 11:29, ca înţelepciune întrupată: „învăţaţi de la Mine… şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” nu a fost primit. Poate că prin ai săi este vorba şi de Israel (Exod 19:5; Deuteronom 7:6; Isaia 43:21). Se poate ca Ioan să se fi gândit şi la toți oamenii (Psalmul 2:8; 24:1; Iona 4:10-11).
Oamenii n-au cunoscut nici vremea vizitării lor: „… n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată”. Aici Isus mai stăruie încă odată asupra vinei şi responsabilităţii Ierusalimului pentru necunoaşterea vremii de cercetare. Ceea ce i s-a întâmplat Ierusalimului n-a fost o soartă inevitabilă. Nu este un lucru stabilit din veşnicie de Dumnezeu, fără să ţină seama de comportamentul oamenilor. Această distrugere este vinovăţie. Aşa spune mai târziu şi Pavel (Romani 9:32). În contextul nostru „a cunoaşte” înseamnă a afla prin testul practic al urmării lui Isus, dacă Isus este Mesia (Ioan 6:69; 7:17). Cine refuză acest test, practic se face vinovat (Ioan 12:54 şi Isaia 55:6). Cercetarea este, în esenţă, o noţiune ebraică care înseamnă ceva de genul: „Dumnezeu ne caută plin de îndurare”. Vremea despre care este vorba aici se referă la ceasul istoric favorabil, dăruit de Dumnezeu.
Ei l-au respins. Pilat a zis iudeilor: „Iată împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe împăratul vostru?”, le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” (Ioan 19:146-15). Scopul lui Pilat era clar. El încă mai căuta o soluţie ca să-L elibereze pe Isus. Într-un sens profund Pilat avea dreptate. Isus era cu adevărat împăratul lor. Dar ei au strigat să fie luat şi răstignit. Este duhul omului, cel care „strigă” aşa. Duhul lui Dumnezeu nu „strigă” aşa (Isaia 42:2). „Ia-L, ia-L” s-ar putea traduce şi: „Înlătură-L, înlătură-L”. Isus să nu mai fie pe acest pământ. Prin aceasta se împlineşte pilda despre vieri (Matei 21:38). Poate că Ioan a avut înaintea ochilor scena aceasta, atunci când a scris 1:11. Pilat, de partea lui, rămâne vinovat prin faptul că, de dragul carierei sale a pus să fie răstignit Isus.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” din Râmnicu Vâlcea