I. Speranța aduce mângâiere și întărire în orice lucru și cuvânt bun („Şi Însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde, să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!„ – 2 Tesaloniceni 2:16). Însăși baza speranței creștine este oferta fără plată și nemeritată a iertării și părtășiei pe care Dumnezeu Se oferă să o dea oamenilor. Speranța se naște atunci când descoperim că nu merităm mântuirea, ci o primim.
II. Prin speranță ne bucurăm („Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” – Romani 12:12). Expresia „credincios mohorât” este o contradicție de termeni. Omul care cunoaște puterea lui Cristos nu mai poate nicioadată să fie disperat din cauza lui sau a lumii. El a descoperit aceea ce Cavour a numit „simțul posibilului”, deoarece a descoperit că pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
III. Suntem mântuiți prin speranță („Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui?„ – Romani 8:24). Speranța că Dumnezeu este așa cum L-a descris Isus: pe baza întregii mântuiri. De abia când Îl vedem pe Dumnezeu ca Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, numai atunci putem să contemplăm mântuirea ca fiind o posibilitate pentru omul păcătos.
IV. Speranța îl ține pe credincios statornic. Aceasta este una din tonalitățile de bază ale epistolei către evrei („Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacㆠpăstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.„ – Evrei 3:6; „Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde„ – Evrei 6:11; „pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” – Evrei 6:18). Creștinul este omul care poate să se lupte și să continue să se zbată, care poate să se bată cu sine însuși și cu ispitele lui, care poate să îndure greutatea de a fi credincios, fiindcă el așteaptă cu nerăbdare ceva care este infinit mai prețios.
Prof. Tiberiu Lăpădătoni, Biserica Creștină Baptistă Speranța din Râmnicu Vâlcea